Din Oradea se poate zbura de aproape un secol. Cu perioade de urcușuri și coborâșuri, aeroportul de aici a fost locul prin care bihorenii, și nu numai, au călătorit spre alte orașe și țări, optând pentru deplasarea cu unul dintre mijloacele de transport revoluționare ale secolului XX: avionul.
BIHOREANUL vă prezintă prima parte a poveștii aviației și a aeroportului din Oradea.
Idei și încercări
La începutul anilor 1900 aviația fascina oamenii, apărând aparate care să-i transporte fără a fi necesară o infrastructură continuă, de tipul drumurilor ori liniilor ferate, pe calea aerului. După o vreme de folosire a dirijabilelor, baloane cu aer cald, primii care au încercat cu succes un avion au fost, în 1903, frații Orville și Wilbur Wright, ispravă izbutită după nici trei ani și de românul Traian Vuia (foto). Primul zbor atestat cu un aparat mai greu decât aerul a fost efectuat de Alberto Santos-Dumont, în 1906, la Paris.
Conectată la noutățile tehnice occidentale, Oradea s-a înscris și ea rapid pe harta aviației. Istoricul Liviu Borcea arăta că în 1889 orădeanul Gönör Vilmos anunța intenția de a construi un aparat de zbor. Apoi, în 1902, Virág József, un comerciant din Pădurea Neagră, vestea un lucru similar, solicitând sprijin din partea guvernului austro-ungar pentru procurarea materialelor. În 1907, un oarecare Alexandru Codilă se arăta și el dornic de o asemenea ispravă. Despre niciunul dintre aceștia nu s-a mai aflat ulterior nimic, așa că, cel mai probabil, nu și-au pus intențiile în aplicare.
Primele zboruri
Primul zbor realizat în zona Oradiei a avut loc pe 9 august 1910, când locotenentul Lanczendorfer (Lányi) Antal, de la regimentul local, a zburat pe o distanță de 30 de metri la bordul aparatului său de zbor, la o înălțime de 5 metri. Evenimentul s-a petrecut în fața a sute de oameni, pe câmpul din apropierea „fântânii lui Bone” (în zona actualei Piețe 100). Aparatul (foto) fusese construit la Fabrica de Trăsuri Vadász și Grósz, cu o deschidere a aripilor de 10 metri și un motor Anzani.
Lányi și-a dorit să zboare de la Budapesta la Oradea, pentru asta cerând Consiliului Municipal 2.000 de coroane, din care a primit doar jumătate, în 1912. În același an făcuse deja trei zboruri între Oradea și Debrecen, probabil exersând la nou construitul hangar din Episcopia-Bihor.
Un eveniment similar a avut loc în 13 noiembrie 1910, când britanicul Gustav Hamel a dat un adevărat show aviatic pe același câmp de la marginea Oradiei, urcând până la 200 de metri și zburând circa 15 minute. La coborâre, dârdâind de frig, a primit un ceai fierbinte din partea primarului Rimler Károly.
Politică de stat
Lumea aviatică era în plină dezvoltare, grăbită de Primul Război Mondial, dar în Oradea nu au existat progrese până în 1930. În 6 iunie acel an, de pe platoul încă liber al cartierului Comandantului (azi zona Dorobanților) decolau două avioane de vânătoare ce aveau să însoțească zborul spre București al Principelui Carol, venit de la München pentru preluarea tronului. Călătoria fusese cu peripeții, avionul viitorului rege (foto) aterizând forțat lângă Vadu Crișului din cauza unei defecțiuni, motiv pentru care vreme de un deceniu localitatea s-a și numit Vadu lui Carol.
La începutul anilor ’30, Guvernul român notifica orașele să identifice terenuri pentru crearea sau dezvoltarea de aeroporturi cu scop militar și civil. În Oradea era propus amplasamentul de lângă drumul spre Nojorid, unde exista un mic aerodrom pentru avioanele de poștă.
Ideea unui aeroport orădean fusese avansată în 1928, când un consorțiu anglo-franco-german a dus tratative cu autoritățile locale pentru a înființa „o importantă stațiune aeriană de legătură între statele Occidentului și Orient”, anunța ziarul Dimineața. Abia în 1936, însă, au avut loc discuții serioase între Primărie și Ministerul Apărării Naționale pentru definitivarea amplasamentului. Ministerul Aviației, condus de inginerul Nicolae Caranfil, urmărea chiar înființarea unei rețele naționale de 368 aerodromuri, dotate cu hangare, stații de telegraf și telefon și depozite de combustibil.
Finanțat din contribuții
Construirea aerogării orădene a început în toamna lui 1936, sub conducerea „inginerului Marian din Arad”, iar ceremonia punerii pietrei de temelie a avut loc în 27 aprilie 1937. În luna mai, pista de 900 metri din pământ nivelat și rețelele electrice erau pregătite și se edifica hangarul pentru avioanele civile și militare, Noua Gazeta de vest indicând posibilitatea mutării unei unități aviatice din București la Oradea.
Aeroportul se voia dotat cu săli de așteptare și vamă, inclusiv un autobuz care să ducă pasagerii în oraș. Perspectivele păreau optimiste, același ziar anunțând inaugurarea aeroportului în 6 iunie, în prezența Regelui. Printre destinațiile anticipate se numărau București, Viena, Praga și Zürich.
Spre finalul lunii mai fondurile destinate construcției erau epuizate, iar pentru identificarea a noi resurse a fost creată o comisie condusă de prefectul județului Bihor, Ion Picu Băncilă, și de primarul Oradiei, Vasile Bledea. Astfel, pentru o lună s-a reținut 1% din salariile tuturor funcționarilor, în timp ce comercianții și industriașii aveau să contribuie cu 1% din veniturile peste 50.000 lei, 2% din veniturile până în 200.000 lei și 3% din veniturile peste acest prag. Medicii, avocații, inginerii, proprietarii de case și moșii aveau să plătească 2% din veniturile declarate la impozit. Restul populației putea contribui prin donații și plata unor timbre aplicate pe facturi și bilete de spectacol.
Aeroportul „Moșoiu”
După mai multe amânări, în septembrie 1937 ateriza primul avion de pasageri de cursă dinspre Cluj, aparținând Lares - Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat (foto), aeronava, cu o capacitate de 7 pasageri, efectuând zboruri Cluj - Oradea - Satu Mare.
Botezat „General Traian Moșoiu”, aeroportul a fost inaugurat oficial în 8 noiembrie 1937. Pavoazat „cu drapele tricolore, flori și covoare”, a primit sute de oaspeți, de la oficialități locale și din Guvern până la curioși, în timp ce în văzduh aveau loc exerciții aviatice. Cursele cu pasageri s-au limitat la cele interne, pe ruta București - Cluj - Oradea - Satu Mare. Accesul spre aeroport se făcea dinspre strada Umbrei (azi Universității), pe un drum pietruit, precum și din Calea Carpaților, azi Aradului.
Distrus de război
Între septembrie 1940 și octombrie 1944, aerogara a fost folosită de statul ungar horthyst. Unul dintre primele avioane civile ungare aterizate aici ar fi purtat numele lui Kaszala Károly (foto), pilot militar austro-ungar în Primul Război Mondial.
În iulie 1943, pe aeroportul orădean erau încercate două planoare construite aici, eveniment ce a stârnit un viu interes și la care au asistat primarul Hlatky Endre și un public numeros. Ridicate de la sol cu ajutorul unor camioane de remorcare, planoarele au urcat la 500 metri, efectuând câteva bucle și coborând în siguranță.
În vara și toamna lui 1944 Oradea a fost bombardată de aviația anglo-americană, iar în octombrie, în timpul retragerii fasciste, a fost distrus și aeroportul. După revenirea orașului la Regatul României, în aprilie 1945 ziarele locale pro-comuniste anunțau organizarea de „brigăzi de muncă voluntară” pentru repararea aerogării, formate din muncitori și membri ai partidelor comunist și social-democrat.
Lucrările la pista lungă de 2.200 metri au fost terminate în luna mai, însă TARS (Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice) a început primele curse abia în aprilie 1946. În același an era înființată și o agenție de vânzare a biletelor de avion în incinta Hotelului Parc din centrul urbei, iar în septembrie TARS prelua oficial aeroportul. Acesta se întindea pe 108,44 hectare, putând fi parțial folosit și ca pășune, iar o nouă clădire pentru pasageri a fost ridicată din lemn. În 1947 era adăugat și un transformator pentru alimentarea cu electricitate, iar în 1948 se cumpăra și mobilier pentru aerogară.
Totuși, pentru deservirea avioanelor mari era nevoie de o pistă betonată. În episodul următor, vom vedea ce a urmat...
TRAGEDIE PE AEROPORT
Aterizare explozivă
Cea mai mare tragedie aviatică din istoria Oradiei s-a petrecut în 17 ianuarie 1941. Un Junkers JU 52 al companiei ungare Malért efectua zborul regulat Budapesta - Oradea - Cluj - Târgu Mureș, aflându-se, puțin după ora 8 și jumătate, în coborâre. La aterizarea pe aeroportul orădean, fiind ceață, s-a răsturnat, iar scurgerea de combustibil a provocat o explozie. Au murit 12 persoane, inclusiv echipajul, alte 8 fiind rănite, dintre care una avea să moară la spital.
Printre decedați s-au aflat patru orădeni: medicul Konrád Béla și oamenii de afaceri Reichard Ernő, Hollós Jenő şi Weisz Rezső. Alți trei erau clujeni, iar încă trei din Mureș. Supraviețuitorii au scăpat grație mecanicului de bord, care a reușit să deschidă ușa avionului și să-i scoată înainte de explozie. În următoarele trei zile, știrea a circulat în presa locală și în ziarele naționale românești și ungurești. Evenimentul a produs o mare emoție în oraș, cei patru decedați fiind notabilități. De altfel, au fost înhumați cu onoruri militare.
Ancheta care a urmat nu a putut elucida cauza prăbușirii, rezumându-se la a menționa un „cumul de factori care nu sunt de natură tehnică”, așa că au fost trecuți sub tăcere.