Niciuna dintre cele cinci sute de zile din viaţa lui Petru Duluş n-a trecut fără ca părinţii să-l fi purtat la neonatologi, neurologi, gastroenterologi, kinetoterapeuţi. După ce destinele lor au ajuns legate de talentul şi omenia unor slujitori ai lui Hypocrat, agendele le sunt pline cu numere de telefon în dreptul cărora e scrisă magica abreviere "dr.". Ca o fatalitate, tot din cauza unui medic. A unuia care le-a transformat existenţa în nesfârşită suferinţă.

După ce anul trecut a prezentat câteva cazuri înfiorătoare de malpraxis comise de ginecoloaga Lacziko Szidonia, dezvăluirile forţând-o să demisioneze de la Maternitate, BIHOREANUL vă arată şi urmările asupra uneia din familiile pe care le-a nenorocit. O poveste despre lupta de zi cu zi a doi părinţi care îşi dedică toată puterea boţului de om pe care speră să-l vadă cândva bărbat, dar şi despre cinismul cu care "gardienii" deontologiei medicale au scos-o basma curată pe doctoriţa care, în seara când trebuia să fie la datorie, o "tăiase" la coafor...

Alegere cu ghinion

05 Lacziko Sidonia.jpgDrama familiei Duluş a început vineri, 11 martie 2011. De fapt, cu 7 luni înainte, când viitorii părinţi o alegeau pe ginecoloaga Lacziko Szidonia (foto) să se ocupe de sarcina Cristinei şi s-o asiste la naştere. "Ca gravidă, i-am urmat toate sfaturile. Am avut grijă de mine şi de copil, am evitat să muncesc peste puteri, am făcut mişcare cât şi cum trebuia. N-am avut nicio problemă în cele 9 luni, dovadă fiind chiar actele emise de doctoriţă", povesteşte tânăra care atunci trecea pragul vârstei de 30 de ani.

La capătul fatidicei zile, însă, o fulgera o întrebare chinuitoare: va avea micuţul ei o viaţă normală sau un destin vegetal? Căci, după 10 ore de travaliu, din care o bună parte doctoriţa a lipsit de lângă ea, femeia se trezise având la încheietură o brăţară cu numele nou-născutului şi o sentinţă dură: scor Apgar 1/2. Pe o scară până la 10, fiul său era pe treapta cea mai de jos din cauza unei "suferinţe fetale severe".

Ziua cea mai lungă

La internarea Cristinei, medic de gardă era dr. Octavian Marge, dar naşterea urma să fie asistată, conform uzanţelor, de doctoriţa care urmărise sarcina. După două ore, fără să i se fi făcut nicio ecografie, femeia era mutată în sala de travaliu. "Doctoriţa m-a vizitat pe la ora 13, iar pe la 14.30 a mai venit să-mi spună că pleacă la coafor. S-a întors pe la 17.30", povesteşte Cristina. Între timp, rămăsese singura pacientă în travaliu căreia nu i se făcuse perfuzie cu occitocină pentru facilitarea naşterii. "Asta pentru a nu-i deranja doamnei doctor programul printr-o naştere la o oră nepotrivită pentru dânsa", spune tânăra.

Perfuzia avea să-i fie pusă abia după revenirea doctoriţei coafate. După o oră a început expulzia şi totul părea în regulă. La un moment dat, însă, inima copilului nu s-a mai auzit. A urmat alt lucru incredibil, fiind pusă să se mute în sala de naşteri pe propriile picioare. "Trebuia să fiu dusă pe targă, nu să mă deplasez singură în travaliu. Până în sala de naşteri am făcut 10-15 minute, fiindcă între timp am şi vărsat", spune Cristina. Între timp, însă, pierdea lichidul amniotic în care se "scălda" fătul, astfel că acesta îi era blocat între oasele bazinului. Ajunsă pe masă, în jurul Cristinei "s-a creat agitaţie mare", doctoriţa strigând după ajutor ca să-i împingă fătul prin burtă. Abia într-un târziu a decis să facă ce trebuia de mult: o cezariană.

Legătură pe viaţă

Naşterea băieţelului de 3.400 de grame a fost declarată la 19:15, iar doctoriţa a vizitat-o pe mamă abia luni, fără să-i dea explicaţii. Doar când Cristina şi-a făcut curaj s-o întrebe, "mi-a spus că au fost probleme şi s-o iert, dar "chestia asta o să ne lege pe viaţă"". Mai onest, neonatologul Radu Galiş i-a recomandat femeii să caute un neurolog bun. Un adevăr strecurat pe ocolite, dar pe care îl ghicea şi tânăra mamă. Căci, în cele 11 zile petrecute în spital, în primele 7 îşi văzuse copilul numai dormind. Sedat, căci altfel se zbătea în convulsii. Actul de externare avea să-i ateste suferinţa: "asfixie la naştere, diagnostic encefalopatie hipoxic-ischemică". Altfel spus, din lipsă de oxigen, creierul îi fusese grav deteriorat.

În câteva săptămâni, părinţii l-au dus la cei mai buni neurologi din ţară, cu speranţa că nu va rămâne cu sechele. Un RMN făcut la Timişoara a pus diagnosticul complet: "leziuni necrotice în nucleii bazali şi talamus bilateral, encefalopatie hipoxică ischemică severă, deficienţe ale căii piramidale şi extrapiramidale, retard". Porţiuni întregi din creier "muriseră" definitiv...

Greutatea lucrurilor simple

Cu fiecare zi, părinţii desluşeau ce urma. Chiar şi cele mai mărunte lucruri deveneau adevărate experienţe. Fiindcă micuţul are şi tetrapareză spastică, până şi respiraţia trebuie să-i fie urmărită atent. "Suferă de aşa-numitul spasm al hohotului de plâns. Plânge, plânge, şi la un moment dat se opreşte brusc pentru că nu mai are aer. Iar creierul rămâne din nou fără oxigen", povesteşte Cristina.

Mâncatul e altă corvoadă. "Mai ales în primul an, degeaba îi picuram lapte cu seringa în gură. Muşchii nu se mişcau ca să înghită". Abia după o jumătate de an băieţelul a revenit la greutatea de la naştere, iar până la 7 kilograme i-a trebuit un an. Acum, la un an şi jumătate, are picioarele ca două scobitori, iar să se mişte coordonat nu poate fi vorba. Nici măcar nu-şi poate duce mâna la gură sau să-şi ţină capul drept. Fie îi cade cu bărbia în piept, fie pe spate, inert ca al unei păpuşi din câlţi.

Frăţia parafelor

În timp ce părinţii învăţau cum să-i aline suferinţele, Colegiul Medicilor se pregătea să "îngroape" sesizarea familiei Duluş, ce acuza "travaliul prea lung, lipsa unei ecografii care să releve dimensiunea şi poziţia fătului, perfuzia administrată tardiv, încetineala incredibilă cu care au fost luate deciziile, lipsa eticii din partea unui medic care socoteşte necesară prezenţa la coafor când două vieţi depindeau de ea". Colegiul a muşamalizat afacerea în februarie a.c., când trei medici, niciunul obstetrician (o igienistă, un legist şi un medic de familie) redactau concluziile "anchetei". "Existau toate condiţiile ca naşterea să fie naturală, dar după ce s-a decelat o suferinţă fetală acută obiectivată prin bradicardie (n.r. - scăderea frecvenţei cardiace a fătului) s-a decis terminarea prin cezariană. Intervalul de 15 minute până la extragerea fătului a fost necesar pregătirilor pentru intervenţie", arată raportul, ce conchide că "echipei medicale nu i se pot imputa deficienţe profesionale sau deontologice".

Colegiul Medicilor a ignorat până şi raportul unei comisii a Maternităţii conduse de directorul medical Petru Chitulea, ai cărei membri (toţi obstetricieni-ginecologi) hotărâseră la unison că Lacziko a comis greşeli în serie. "Eu însumi am sesizat greşelile doamnei doctor, şi subliniez: toţi membrii comisiei, în unanimitate, au găsit-o responsabilă", atenţiona Chitulea înaintea verdictului Colegiului. Degeaba: "colegii" au respectat regula "corb la corb nu scoate ochii"...

Viaţa prin spitale

Deziluzionaţi, dar mulţumiţi totuşi că în urma dezvăluirii BIHOREANULUI Lacziko şi-a dat demisia de la Maternitate (nu şi de la Facultatea de Medicină, unde e asistent universitar), Cristina şi Mircea Duluş n-au contestat rezultatul "anchetei" şi nici n-au dat-o pe doctoriţă în judecată. "Nici măcar n-o urăsc, bine doar că nu-i mai nenoroceşte şi pe alţii", spune tânăra.

Ce-i drept, cei doi soţi aveau şi alte griji pe cap. Periplul prin spitalele din ţară, din Ungaria şi Ucraina, unde au încercat o mulţime de medicamente şi terapii, i-au costat până acum aproape 20.000 de euro, toate economiile lor şi ale părinţilor lor. "O şedinţă de kinetoterapie costă 30 de lei şi trebuie făcută zilnic", spune tatăl, care nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa. Astă-vară, după ce luni întregi au urmat terapii ale căror nume - Voijta, Bobath ori Aba - nu spun nimic profanilor, dar prin care au "recuperat" ceva din creierul copilului pentru ca acesta să "facă legătura" cu muşchii, părinţii lui Petru au vrut să încerce şi altele, precum terapia hiperbarică, terapia cu delfini ori Doman. Dar toate sunt al naibii de scumpe. Şi de unde bani la o socioloagă devenită asistentul propriului copil cu handicap şi plătită cu 500 de lei, sau de la un doctorand în istorie al cărui salariu abia trece de 1.000 de lei?

Soţii Duluş nu se dau totuşi bătuţi. Recent, au înfiinţat o asociaţie, "Aripi pentru Peter Pan", şi au dat drumul unui blog cu acelaşi nume, prin care caută să strângă donaţii, oricât de mici, care să-i ajute să răzbească. "Ştim că fiecare are necazuri, dar mizăm pe acei modeşti 2% din impozitul pe venit, pe care fiecare îi poate dona în loc să-i dea statului", spun soţii Duluş, care au adoptat ca deviză un sfat al Maicii Tereza: "Dacă nu poţi să ajuţi o sută de oameni, atunci ajută unul singur!".

Altruişti, cei doi părinţi oferă însă şi "consultanţă" altora aflaţi în situaţii asemănătoare, povăţuindu-i ce terapii ar putea urma şi căror specialişti să se adreseze. Pentru că, până să ajungă să-şi cunoască şi înţeleagă suferinţa, au petrecut zeci, poate sute de ore, plângând şi documentându-se. Şi-ar fi păcat să nu-i ajute şi pe alţii...


Ajutaţi aici!

Cei care vor să facă o donaţie pentru a-l ajuta pe Petru Duluş o pot face donând oricât în conturile deschise în numele Asociaţiei "Aripi pentru Peter Pan", cont deschis de Cristina şi Mircea Duluş la Banca Transilvania: SWIFT: BTRL RO22BHA. Cont în Lei: RO26 BTRL 0050 1205 K444 32xx, cont în Euro: RO98 BTRL 0050 4205 K444 32xx. Orice sumă de bani e binevenită.


ÎN SERIE
Alte victime, aceeaşi greşeală

BIHOREANUL dezvăluia anul trecut şi alte exemple de malpraxis comise de Lacziko Szidonia. În cel mai grav caz prezentat, victime au fost Corina Berea şi fetiţa sa, Ştefania. Diferenţa e că dacă în cazul Duluş doctoriţa a amânat naşterea ca să meargă la coafor, în cel al Corinei o făcuse ca să-şi termine treaba la cabinetul privat al şefului de secţie şi protectorului ei, Doru Crăiuţ.

Rezultatul a fost însă acelaşi: ca şi Petru, Ştefania a suferit tot o hipoxie severă şi a primit la naştere tot un scor Apgar de 1/2. Diagnosticată cu "tetrapareză flască, retard neuromotor şi de limbaj sever", fetiţa nu stă în fund, nu merge, nu vorbeşte şi nu mestecă, fiind hrănită cu mâncare paserată, ca un sugar. Cele două mame, devenite între timp prietene, îşi împărtăşesc reciproc experienţele şi continuă să caute cele mai bune terapii pentru copiii lor, în speranţa unor minuni care întârzie să apară.