Într-o lume în care specializările par tot mai înguste, iar vocațiile tot mai greu de armonizat, Adrian Gagiu este dovada vie că știința și arta pot coexista, nu doar în aceeași persoană, ci în același ritm interior.
Biochimist și șef al secției Științele naturii din Muzeul Țării Crișurilor, Gagiu își petrece zilele între fosile, specii rare și proiecte de cercetare, iar serile și weekendurile le dedică celeilalte mari pasiuni: compoziția de muzică simfonică. Într-o epocă în care genul pare rezervat unor elite tot mai restrânse, el continuă să scrie partituri ca pe o formă de respirație. Povestea lui este cea a unui om pentru care natura și sunetul nu sunt lumi separate, ci două moduri diferite de a înțelege ordinea universului.
Lecții în afara programei
Când era adolescent, Adrian Gagiu avea mintea „inundată” cu muzică. „Ascultam muzică clasică și apoi îmi imaginam eu compoziții. Îmi veneau în minte, pur și simplu”, povestește bărbatul, azi în vârstă de 57 de ani. A descoperit compozițiile simfonice în școala generală, când profesorul Nicolae Băcilă, pe care îl rememorează ca fiind un dascăl remarcabil, le-a predat istoria muzicii și i-a captat atenția pentru totdeauna. „Nu era în manual ce ne-a predat el, dar a considerat că trebuie să știm asta”, zice Adrian.
Muzica clasică a rămas pentru el un reper și chiar s-a gândit, la absolvirea liceului, să urmeze Conservatorul. Știa, însă, că are mari șanse să devină un amărât de profesor de muzică, așa că a ales să urmeze o cale mai pragmatică. Era și atunci, ca acum, pasionat de natură și tot ce e viu, deci a decis să urmeze Facultatea de Biochimie din cadrul Universității din București.
Jurnalist de cultură
După absolvirea studiilor universitare, a revenit la Oradea și s-a angajat biochimist la fabrica de bere care funcționa în Nufărul, pe amplasamentul actualului Lotus Center. A lucrat acolo până când fabrica a fost închisă, iar la finalul anilor ’90 și-a schimbat profesia: ziarul Jurnal bihorean organiza concursuri pentru reporteri, iar Adrian a „auzit” chemarea.
„Am luat concursul și am devenit ziarist pe domeniul cultură. Mergeam la concerte, expoziții și alte evenimente artistice și scriam despre ele”, își amintește el. Le lua interviuri artiștilor care ajungeau în Oradea, scria despre ce se auzea prin oraș și era încântat că își poate alimenta vechea pasiune a muzicii.
Pentru că viața de jurnalist era aglomerată, majoritatea evenimentelor la care trebuia să fie prezent aveau loc în weekenduri, iar în timpul săptămânii lucra în redacție, în 2002 a schimbat iar macazul și a devenit muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor.
În centrul unui dezastru
Secția de Științele naturii, pe care astăzi o conduce Adrian Gagiu, este una dintre cele mai vizitate din MȚC, cu colecții de geologie, paleontologie și biologie și un patrimoniu impresionant, cu aproape 160.000 de obiecte. „Adevărul este că secția arată foarte bine, avem numeroase ecrane tactile, de unde poți afla informații interesante, și avem și vivariul, o atracție pentru multă lume”, spune muzeograful.
Cel mai mare regret profesional al său este că Muzeul n-a putut opri dezastrul din rezervația Pețea, a cărui „inimă”, lacul „Ochiul Mare”, a secat. Pe vremea când apa din lac a început să scadă, MȚC era custode. „Am atras atenția că este o problemă de consum prea mare de apă geotermală în stațiune și tot noi am fost cei amendați. Ne-am dat seama că nu putem decât să ne retragem”, rememorează specialistul.
Declinul rezervației a continuat, iar muzeografilor nu le-a rămas decât să încerce să salveze speciile endemice. În colaborare cu cei din Ungaria, cercetătorii au obținut fonduri din străinătate pentru înmulțirea în captivitate a melcului termal și a peștelui roșioara lui Racoviță (foto), dar operațiunea a fost de succes doar pentru cea din urmă specie. „Din păcate, pentru melcul termal nu s-a reușit înmulțirea”, zice biochimistul.
Pasiune rară
Chiar dacă munca de la Muzeu îl pasionează, acum iar se simte frustrat: poate compune muzică clasică doar în timpul liber, deși este mai pregătit să facă asta. „Să compui este 1% talent și restul muncă, șlefuire. Acum văd lucrurile altfel decât în urmă cu 20 de ani”, spune Adrian. Era student când a început să aștearnă pe hârtie compozițiile pe care le avea în cap, o muncă pe care a făcut-o în mod autodidact. Până acum, are aproximativ 300 de lucrări compuse, iar unele, interpretate de diferite orchestre, pot fi audiate pe canalul său de YouTube.
În zilele noastre, puțini oameni mai compun muzică clasică. Recent, la Salonul cultural orădean, Adrian Gagiu și universitarul Ovidiu Iloc au fost invitați să vorbească despre munca lor, fiind singurii compozitori contemporani locali cunoscuți.
Pe lângă că procesul de așternere a notelor pe hârtie este laborios, compozitorul nici nu are cum să-și audieze rezultatul fără o orchestră care să-i cânte compoziția. „De aceea și marii compozitori își revizuiau lucrările după ce le ascultau”, explică Adrian.
Compozitorii contemporani, care concurează nu doar unii cu alții, ci și cu muzicienii din trecut, nici nu sunt încurajați să se țină de treabă. Pe vremuri, orchestrele finanțate din bani publici trebuiau să aibă în program și lucrări ale unor compozitori români, ceea ce acum nu se mai practică în filarmonici. „Adevărul e că nici lumea nu mai ascultă muzică clasică. Este ceva secundar, o auzim în timp ce facem altceva”, zice compozitorul.
Pericolul AI în muzică
Cu toate acestea, muzeograful nu poate renunța la pasiunea lui de a compune muzică. „Este o combinație de entuziasm, naivitate și ambiție”, spune el. În schimb, crede că inteligența artificială poate omorî cu adevărat creativitatea muzicală. Educația muzicală este inexistentă, așa că nu prea contează calitatea lucrărilor făcute de „roboței” care pot crea piese complexe în câteva secunde.
De altfel, Adrian se teme că digitalizarea excesivă va schimba lumea în rău, făcând-o mult mai superficială. „Dispare experiența fizică a obiectului, să știi că ai fost în prezența fizică a ceea ce ai realizat”, zice biologul. Nici în muzee nu vede cu ochi buni digitalizarea nesăbuită: „Pericolul este să se neglijeze condițiile de păstrare a patrimoniului”.
Dacă vor fi sau nu compozitorii o „specie” care se încăpățânează să supraviețuiască în condiții vitrege rămâne ca timpul să demonstreze...