Oradea şi Băile Felix ies în lume. Prima participare în comun a celor două localităţi la târgul internaţional de turism "Ferien Messe Wien", care a avut loc în perioada 15 - 18 ianuarie în capitala Austriei, s-a dovedit un succes, susţin reprezentanţii primăriei orădene.

"Oferta turistică Oradea-Felix, prezentată de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune, a fost deosebit de apreciată. Mii de austrieci au interacţionat cu reprezentanţii noştri", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureşan, care a reprezentat Oradea la târgul de la Viena alături de city-managerul Eduard Florea.

"Aceasta a fost prima acţiune publică de acest gen şi a vizat o creştere a numărului de turişti, a perioadei de şedere a acestora şi o promovare a Oradiei şi Băilor Felix ca destinaţie turistică", a spus, la rândul său, Eduard Florea.

Cele două localităţi bihorene au avut în cadrul târgului trei standuri de prezentare, mai multe decât oricare alt participant din România, indiferent că a fost vorba de regiuni cu tradiţie în turism precum Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Timişoara ori Cluj-Napoca sau operatori de turism care promovau ofertele unor clienţi din ţară.

Oferta Oradiei şi Băilor Felix a fost promovată prin panouri publicitare de mari dimensiuni amplasate în puncte strategice ale târgului. În plus, pe scena principală au fost organizate mai multe evenimente, de la interviuri cu jurnaliştii austrieci specializaţi în turism care au vizitat vara trecută Oradea, până la momente artistice susţinute de trupa de street dans Switch Crew, coordonată de Renata Veszi.

Oradea a organizat de altfel şi "Seara românească", în fapt o întâlnire informală a reprezentanţilor standului României cu agenţiile de turism şi jurnaliştii de profil din Austria, în cadrul căreia au avut loc momente artistice, dar şi degustări de produse culinare din zona noastră, preparate de restaurantul To Chefs.

Momentul artistic în care naista Oana Lianu & Band au interpretat piese din folclorul bihorean şi românesc sau valsuri de Strauss şi tango s-au bucurat de un real succes din partea publicului austriac.

Potrivit organizatorilor, la târg au participat peste 150.000 de vizitatori, mii de reprezentanţi ai celor mai importanţi operatori de turism, 780 de expozanţi din 70 de ţări. Reprezentanţii municipalităţii orădene se aşteaptă ca în urma acţiunii de promovare numărul turiştilor să crească. Acest lucru nu se va întâmpla însă peste noapte.

"În general rezultatele unei astfel de acţiuni de promovare se văd peste un an sau chiar doi. În 2016, după ce vom finaliza lucrările începute pe proiecte europene, ar putea fi primul an în care vom vedea efectele promovării de acum, dar probabil cel mai corect termen ar fi anul 2017", a spus viceprimarul Mureşan.

Conducerea municipalităţii va continua promovarea în comun ale celor două localităţi la târgul de turism din Budapesta, care va avea loc în perioada 26 februarie - 1 martie, în cadrul Târgului de turism al României de la Bucureşti, din perioada 12 - 15 ianuarie, precum şi la alte târguri turistice din regiune.