Zilele trecute, Timişoara a câştigat titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, la întrecere cu Bucureştii, Clujul şi Baia Mare, adică implicit faimă şi bani. Nu puţini orădeni se întreabă de ce Primăria noastră nici măcar nu ne-a înscris în competiţie? Ce, suntem mai prejos decât băimărenii? Bolojan e mai incapabil decât Cherecheş, care şi-a înnoit mandatul din arest? Sunt Piaţa Unirii şi Cetatea noastră mai naşpa decât centrul mărginit de blocuri din Baia Mare?
Răspunsul e nu. Dar orădenii, altfel mereu nialcoşi, ar trebui să-şi răspundă cinstit şi la alte întrebări: avem noi viaţa culturală a Bucureştilor? Avem artişti ca ai Clujului? Nu, oricât de dureros sună verdictul.
Nu zic că actorii noştri nu au valoarea celor de la Naţionalele celor trei metropole, care - atenţie! - sunt nu doar centre universitare şi economice, ci şi culturale. Ba dimpotrivă, părerea mea e că sunt extraordinari. Au şi meritul că le place să joace nu doar în sala cu brocart şi lojă, ci şi în aer liber, în văzul tuturor, inclusiv în pub-uri. Sunt nu doar buni, ci şi oneşti, pentru că îşi pun valoarea în circulaţie, nu se ascund între zidurile instituţiei şi, în plus, sunt şi buni cetăţeni, întrucât contribuie la "democratizarea" culturii, o oferă şi publicului larg din care li se nasc fanii.
În schimb, trebuie să admitem că avem o Filarmonică unde, pe de o parte, între spectatori nu sunt nici măcar toţi studenţii de la Muzică, iar pe de alta artiştii înşişi nu par să aibă chef să presteze în aer liber. Poate cred că li se strică mâna, că le "pică pana", poate au convingerea că publicul lor poate fi doar o elită de iniţiaţi care să ştie pe de rost toate subtilităţile lui Dvorak, Mahler şi Wagner. Nu şi profanii care - oroare! - le-ar putea pretinde şi ceva mai soft, gen Vivaldi, Mozart şi Enescu, sau - de ce nu? - Liszt ori chiar Grigoraş Dinicu. La fel, avem o facultate de Muzică ai cărei studenţi îşi susţin semestrial examenele cântând strict în aule, unde nu-i aud decât propriii profesori.
De maeştrii de la Arte Vizuale ce să zicem? Ştim că toţi ar vrea ca Primăria, Consiliul Judeţean, Prefectura şi Guvernul să le dea galerii şi ateliere, dar i-aţi văzut să-şi scoată operele la lumină, să fie admirate, judecate sau doar văzute pur şi simplu şi de profanii care nu dorm cu albumele lui Goya, Picasso şi Dali la căpătâi? Deşi, pun pariu, dacă şi-ar asuma riscul poate şi-ar găsi în stradă şi muşterii care să le mai cumpere din lucrări.
În fine, avem şi un ansamblu folcloric profesionist, dar rapsozii n-ar cânta în vreun parc sâmbăta pentru că sunt prea ocupaţi cu nunţile şi botezurile, aşa încât catadicsesc s-o facă abia de marile sărbători, şi numai unii dintre ei, că alţii se dau taman atunci răguşiţi.
Ce vreau să spun e că pentru ca Oradea să aibă cu adevărat o viaţă culturală (în cea mai largă accepţiune a cuvântului) nu sunt de ajuns pieţele reabilitate, e nevoie şi de oameni care să vrea să iasă dintre ziduri şi să se ofere şi ei, din când în când, Cetăţii.