Uniunea Artiştilor Plastici filiala Oradea organizează sâmbătă, de la ora 18, o nouă expoziţie de pictură la Galeriile de Artă Reperaj din Cetate. De data aceasta vor fi expuse lucrările pictorului şi actorului orădean Remus Ilisie care s-a născut surd.

Potrivit unui comunicat transmis de UAP Oradea, expoziţia "Moon Self" prezintă "într-o manieră neoexpresionistă, cu tuşe puternice, universul artistic plin de contradicţii, de temeri şi de speranţe al artistului".

În deschiderea vernisajului va vorbi istoricul de artă David Aron Indig.

"Vor fi expuse lucrări în ulei, dar şi instalaţii. Un element inedit al expoziţiei îl reprezintă o lucrare în care am folosit un element important al culturii surzilor", a precizat artistul Remus Ilisie, pentru BIHOREANUL.

BIHOREANUL a prezentat povestea orădeanului în anul 2017, când Remus mărturisea că este pasionat în egală măsură de actorie şi cinematografie. Pentru el, arta vizuală este cea mai bună formă de comunicare cu cei din jur, dat fiind că s-a născut cu deficienţe de auz. De-a lungul anilor, a expus în oraş şi în străinătate numeroase picturi şi instalaţii, dar a şi regizat şi interpretat diverse roluri în filme dedicate surdo-muţilor.

Expoziția „Moon Self” poate fi văzută timp de o lună la Galeriile Reperaj.

Pe de altă parte, câteva zile mai târziu, marţi, în data de 4 aprilie, o altă expoziţie organizată de UAP Oradea, "Salva Ucraina", va fi prezentată în sala C. Brâncuşi din Palatul Parlamentului Bucureşti. Titlul este de fapt un joc de cuvinte inspirat din expresia "Slava Ukraini" (Glorie Ucrainei), dar care face referire la salvarea Ucrainei şi prin artă. Lucrările acestea au fost deja expuse la Oradea în primăvara anului trecut.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!