Orădenii vor putea arunca sâmbătă între orele 8 - 18 deşeurile echipamentelor electrice şi electrocasnice din gospodărie.

Cele cinci puncte de colectare organizate în cadrul acţiunii "Marea debarasare" vor fi situate în zona Spitalului Municipal "Gavril Curteanu" şi zona podului de pontoane din strada Sovata în cartierul Rogerius, parcarea supermarketului Peny din strada Oneştilor pentru cartierul Ioşia, zona ultimei staţii de tramvai pentru cartierul Nufărul şi zona Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie pentru zona străzii Clujului.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate ulterior de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de deşeuri electrice şi electrocasnice persoanele fizice, societăţile comerciale şi asociaţiile de locatari pot contacta firma la numerele de telefon: 0259.40.62.76, 0731.37.21.03 şi 0728.90.80.81.

Bene Internaţional va asigura preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Acţiunea „Marea debarasare" este organizată de Ministerul Mediului cu ajutorul organizaţiilor ecologiste Environ, Ecotic, Recolamp şi al administraţiilor publice locale.