Un cetăţean slovac urmărit internaţional pentru uciderea a două persoane a fost prins, vineri, de poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale Aleşd şi prezentat Curţii de Apel Oradea, care a emis pe numele lui un mandat de arestare provizoriu pentru 15 zile.

Peter Holan, 43 ani, este acuzat că, în cursul anului 2004, împreună cu alte patru persoane, Beno Ivan, Kopera Peter, Smetana Vladimiri, Blazicek Peter, a supravegheat şi urmărit două persoane, pe care în final cei cinci le-au şi ucis într-o piaţă publică din Bratislava, trăgând asupra lor 24 de focuri de arme.

După asasinat, cei cinci criminali au fugit cu maşini cu numere de înmatriculare false.

Condamnat pentru omor şi vătămare corporală gravă, Holan a fugit din Slovacia, iar la începutul acestui an s-a refugiat în România, la o familie de slovaci din zona Aleşd.

Bărbatul de 43 ani a fost prins, vineri, de poliţişti pe o stradă din Aleşd, iar sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Oradea. În faţa judecătorilor, Holan s-a apărat, declarând că, dacă ar fi ştiut de existenţa mandatului european de arestare emis pe numele său, s-ar fi predat, şi a cerut ca, până la finalizarea procedurilor, să rămână în stare de libertate.

Instanţa a respins, însă, cererea, şi a emis pe numele lui un mandat de arestare provizoriu pentru 15 zile. În acest timp, instanţa a dispus traducerea mandatului european în limba română, urmând ca la următorul termen, să judece şi solicitarea de extrădare formulată pe numele bărbatului.