De patru săptămâni scriem depre isprăvile penale ale preşedintelui UDMR Bihor, Kiss Alexandru. La câte nefăcute a făcut, cred că ar trebui să ne transformăm în cotidian şi doar aşa, poate, am epuiza subiectul până la sfârşitul anului.
Domnul Kiss este o victimă clară a revoluţiei tehnologice. Omul putea rămâne un onest şi prosper depanator TV dacă nu apăreau televizoarele cu LED şi plasmă. Aşa, a fost silit să se reprofileze şi a ajuns să depaneze UDMR-ul în Bihor.
De 20 de ani, tot ce mişcă în Consiliul Judeţean se face numai cu voie de la el. Indiferent cât de tari s-au dat partidele româneşti, sub aparenta lui bonomie, Kiss a ştiut să-şi urmărească feroce interesele. Ascensiunea lui putea fi oprită uşor, dacă politicienii din jur şi autorităţile ar fi reacţionat la primele ilegalităţi. Cei mai mulţi au preferat, însă, să cadă la pace cu groful, iar aşa-zişii cinstiţi au întors capul să nu vadă escrocheriile. Toţi sunt la fel de vinovaţi.
Ce naiba au păzit consilierii judeţeni atunci când erau duşi de nas de Kiss? Cum de i-au permis cei din Primărie să facă ce vrea cu terenurile oraşului? De ce organele abilitate, care aveau o imagine clară a activităţii lui infracţionale încă din 2006, s-au trezit din hibernare abia în 2014?
Nu ştiu dacă Kiss îşi va primi pedeapsa. Poate atunci când se va strânge laţul se va ascunde în Ungaria, unde Viktor Orban adăposteşte toţi penalii „discriminaţi etnic”. Dar un lucru e sigur: într-o societate sănătoasă, ascensiunea lui Kiss putea fi oprită.