• O asistentă de la Spitalul Orășenesc Aleșd, acuzată că a refuzat să ofere probe biologice într-un dosar penal în care era bănuită că a transmis la analize propriul sânge în loc de cel al soţului, prins beat la volan, a fost achitată definitiv de Curtea de Apel Oradea.
  • Judecătorii au stabilit că refuzul ei nu este infracțiune, iar vina e, de fapt, a poliţiştilor, care aveau obligația și toate pârghiile legale să obțină probele.
  • Acuzele privind încercarea de mușamalizare a cazului de conducere sub influența alcoolului, care le vizează pe asistenta Gabriela Ardelean și pe colega sa, Cristina Rus, se judecă într-un alt dosar, aflat pe rolul instanțelor. 

Manevre la spital

În noaptea de 18 spre 19 iunie 2019, poliţiştii au ajuns la Compartimentul de Urgenţă al spitalului din Aleşd cu un şofer prins băut la volan, în Şuncuiuş. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, suficientă pentru un dosar penal, însă proba decisivă urma să fie stabilită prin analizele de sânge.

Procedura a fost realizată la spital de asistenta Cristina Urs, aflată în acea noapte de gardă. Ea a desigilat trusa specială pentru astfel de cazuri și a recoltat mostrele biologice. În trusă se află patru eprubete înseriate: câte două pentru prima și, respectiv, a doua probă de sânge, care se recoltează la o oră distanță.

Urs a prelevat sânge de la șofer în primele două, iar în acel moment în încăpere a intrat colega sa de la secția de îngrijiri paliative, Gabriela Ardelean - chiar soția șoferului, după cum aveau să afle ulterior polițiștii.

După prima „înțepătură”, șoferul, Mircea Ardelean, și cei doi polițiști au ieșit în curtea spitalului.

Rămase singure în camera de gardă, cele două asistente ar fi pus la cale manevra: Urs i-ar fi recoltat sânge colegei în celelalte două eprubete din trusă, apoi ar fi ascuns recipientele în buzunarul halatului.

O oră mai târziu, polițiștii și șoferul au revenit pentru a doua probă. Asistenta a umplut alte două eprubete, le-a pus în buzunarul liber și s-a dus la geam, unde lăsase trusa de recoltare.

Acolo, susțin procurorii, a înlocuit recipientele cu sângele șoferului cu cele ale colegei, după care a sigilat trusa și a predat-o polițiștilor.

Probele au fost trimise la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor și analizate a doua zi. Rezultatele au fost șocante: prima probă indica o alcoolemie de 1,72 grame la mie în sânge, ca după o sticlă de vin, în timp ce a doua arăta zero, ca și cum șoferul n-ar fi băut nimic. Crezând că e o eroare, specialiștii au repetat analiza, dar rezultatul a fost identic.

Refuz!

În ciuda şmecheriilor, şoferul nu a scăpat. A fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului, anchetatorii nereuşind să demonstreze că ar fi avut cunoştinţă despre manevrele soţiei. În final, bărbatul a fost condamnat definitiv la închisoare.

Cât despre asistente, în urma cercetărilor, Cristina Urs şi Gabriela Ardelean au fost şi ele trimise în judecată pe 8 august 2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd.

Prima a fost acuzată de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi sustragere de probe, iar Ardelean de complicitate la abuz în serviciu şi la sustragerea de probe, precum şi de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Acuzaţia din urmă a vizat refuzul femeii de a pune la dispoziţie o nouă probă biologică, necesară pentru a se stabili dacă sângele din eprubetele înlocuite îi aparţinea. Refuz pe care l-a menţinut chiar şi după ce i s-a cerut acest lucru prin dispoziţie judecătorească.

Chiar şi aşa, expertiza medico-legală dispusă în cauză a arătat că a doua probă de sânge provenea de la o femeie. Ulterior, anchetatorii au descins la locuinţa familiei şi au ridicat obiecte personale ale acesteia, iar analiza ADN a confirmat că sângele din eprubetă îi aparţinea.

Procesul celor două a început la Judecătoria Aleşd, unde, toamna trecută, pe 31 octombrie, Urs a primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare plus 60 de zile de muncă în folosul comunității, iar Ardelean a fost condamnată la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunității, pedeapsă din care o parte, adică 6 luni de detenţie, a fost dispusă pentru acuza de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Să o forțeze!

Cum ambele femei au atacat soluţia, cauza a ajuns la Curtea de Apel Oradea unde, pe 6 februarie, instanţa a desfiinţat hotărârea Judecătoriei Aleşd şi a dispus rejudecarea dosarului de către instanța locală, constatând că judecătorii de fond au refuzat reaudierea martorilor propuşi de inculpate în apărare.

Excepţie a făcut acuzaţia de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti adusă Gabrielei Ardelean, pe care Curtea a disjuns-o şi a decis să o judece ea, separat. Verdictul privind refuzul femeii de a furniza probe biologice a fost pronunţat, luni, 30 martie, şi a fost în favoarea asistentei, care a fost achitată pe motiv că fapta ei nu este prevăzută de legea penală.

Concret, judecătorii au arătat că, în astfel de situații, legea permite recoltarea probelor biologice chiar și fără consimțământul persoanei, inclusiv prin constrângere, dacă este necesar pentru aflarea adevărului. Prin urmare, simplul refuz nu poate fi transformat automat într-o infracțiune, câtă vreme autoritățile aveau la dispoziție mijloace legale pentru a pune în aplicare măsura dispusă.

Judecătorii au mers mai departe şi au arătat că o interpretare contrară ar duce la situaţii absurde: „În materie penală, dacă s-ar considera că simplul refuz de a se supune unei măsuri dispuse de organul judiciar constituie infracţiune, s-ar ajunge la situaţia în care o persoană suspectată de săvârşirea unei infracţiuni grave, precum omorul, ar putea evita răspunderea pentru fapta principală şi ar răspunde doar pentru refuzul de a i se preleva probe biologice. Or, organele judiciare au obligaţia de a depăşi lipsa consimţământului şi de a obţine probele prin mijloacele prevăzute de lege”.

Aceștia au subliniat că autorităţile sunt obligate să obţină probele prin mijloacele legale disponibile, „chiar dacă inculpata s-a opus ori a refuzat categoric această procedură”, inclusiv „prin forța coercitivă, fără alte discuții”, nu să transforme refuzul într-o acuzaţie penală.

Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.

Cât despre dosarul de fond, care vizează modul în care Ardelean şi Urs au încercat să-l scape pe soţul celei dintâi de răspundere penală, acesta a fost reînregistrat la Judecătoria Aleşd, însă dezbaterile au fost amânate pentru luna mai. Timpul curge în favoarea inculpatelor: în vara anului 2027, răspunderea penală pentru faptele de care sunt acuzate se prescrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!