În urma „nenumăratelor evenimente rutiere în care au fost implicați motocicliști și mopediști, soldate cu pagube materiale sau omenești, de la începutul sezonului cald până acum", Asociația Black Eagles - MC Oradea (Club Moto Vulturii Negri) a dat publicităţii, miercuri, un comunicat prin care trage un semnal de alarmă serios cu privire la teribilismul motocicliştilor și „îndeamnă conducătorii vehiculelor motorizate pe 2 roți să respecte legislația în vigoare".     

Critici şi condoleanţe

Documentul semnat de preşedintele clubului, Horia Bochiş, atrage atenţia conducătorilor motocicletelor şi pasagerilor acestora să nu uite de echipamentul de protecţie și să conducă preventiv, astfel încat să nu pună în pericol viețile lor sau ale celorlalți participanți la trafic.

„Clubul nostru condamnă vehement teribilismul și actele infracţionale (viteza excesivă, conducerea fără permis sau circularea pe drumurile publice cu motociclete neînmatriculate, cu numere false sau expirate), cauzate de către unii motocicliști și roagă autorităţile abilitate să facă controale cât mai dese în acest sens", spune comunicatul.

Luarea de poziţie survine unui tragic eveniment rutier provocat luni de un motociclist teribilist. „Asociaţia Black Eagles transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate a domnului M.A.C. în vârstă de 41 de ani care a decedat luni, 16 august, în localitatea Gepiu. Clubul condamnă gestul necugetat al motociclistului care pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo a scăpat de sub control motocicleta și astfel a curmat o viață", spune comunicatul.

Nu avea dreptul

Potrivit Poliţiei, luni seara, în jurul orei 21, pe DN 79, în localitate, M.G.E., un motociclist de numai 20 de ani, din Sânicolau Român, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo (ploaie abundentă şi vizibilitate sub 10 metri), a acroşat şi accidentat un pieton care circula pe partea carosabilă, după care s-a dezechilibrat şi el, şi a căzut.

În urma accidentului, pietonul, M.A.C., în vîrstă de 41 de ani, din Oradea, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, în vreme ce motociclistul a fost transportat la spital, cu răni mai modeste. Verificările Poliţiei au stabilit că M.G.E. nici măcar nu avea dreptul să se afle cu bolidul pe şosea, numărul de înmatriculare al motocicletei având perioada de valabilitate expirată din data de 10 august a.c.

Horia Bochis.jpgUn club responsabil

Horia Bochiş (foto), 25 de ani, absolvent de ştiinţe juridice, este preşedintele primului club de profil din Oradea, înfiinţat în luna mai a acestui an.

Clubul Black Eagles - Vulturii Negri îşi propune, pe lângă promovarea acestei pasiuni, să schimbe în bine, prin acţiuni de educaţie şi cu ajutorul campaniilor pe care doresc să le facă în parteneriat cu poliţia, imaginea bikerilor.

„Motocicliştii şi-au creat o imagine de teribilişti. Acest lucru încercăm noi să-l schimbăm şi prin educarea colegilor bikeri", a declarat Horia Bochiş.