Cea mai activă organizație în domeniu cere Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere să rupă contractul cu firmele Trameco, Drumuri Bihor, Drum Asfalt (din grupul orădean Selina), Vahostav (Slovacia) și Water Drilings (București), pe care le acuză că nici după 14 luni de la semnarea contractului nu încep lucrările pentru finalizarea celor 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș. „Am pierdut 14 luni. Mai pierdem?”, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.
Somație pe Facebook
Într-o postare pe contul său de Facebook, ONG-ul s-a adresat CNAIR cu mesajul „Reziliați de urgență contractul lotului A3 Chiribiș-Biharia!”, afirmând că există „toate motivele întemeiate și pârghiile legale pentru a rezilia și a tranșa blocajul existent”.
Asociația Pro Infrastructura a amintit că înțelegerea dintre CNAIR și asocierea de firme condusă de Trameco a fost semnată în iunie 2020, după alte două rezilieri ale contractului (inițial cu Bechtel, apoi cu firmele din grupul spaniol Corsan Corviam) pentru suma de 326 milioane lei plus TVA, chiar dacă noul constructor „a subevaluat grosolan lucrările necesare și a ofertat la 72% din prețul estimat de CNAIR”, pentru ca ulterior semnării contractului, anul trecut, să ceară încă 130 milioane lei în plus, invocând probleme majore în teren și diferențe față de expertiza realizată de CNAIR.
„Este absolut evident că blocajul nu mai poate continua. Singura soluție este rezilierea (a treia oară), acordarea de certificat negativ constructorului (n.r. – astfel încât firmele să nu se mai poată prezenta la licitații organizate de CNAIR) și, desigur, lansarea unei noi licitații, în speranța că al patrulea antreprenor va reuși să ducă șantierul la final în 2024... la 20 (douăzeci) de ani de la prima lopată”, se arată în postarea Asociației Pro Infrastructura.
Tronson blestemat
Cererea imperativă adresată CNAIR de către ONG nu este prima de acest fel. Anul trecut, aceeași Asociație Pro Infrastructura a mai cerut firmelor să înceapă lucrul pe tronsonul Biharia – Chiribiș sau, în caz contrar, CNAIR să le rezilieze contractul.
BIHOREANUL a arătat atunci că lucrările nu au fost începute de asocierea Trameco, Drumuri Bihor, Drum Asfalt, Vahostav, Water Drilings deoarece Compania a respins proiectul tehnic efectuat de aceasta, care indica necesitatea unor soluții de proiectare diferite de cele reieșite din expertiza CNAIR care a stat la baza licitației desfășurate în 2018, cu doi ani înaintea încheierii contractului.
La acea vreme, proprietarul grupului Selina, Beniamin Rus, a susținut că responsabilitatea tergiversării executării contractului o poartă CNAIR. „Noi am depus întâi un proiect tehnic, apoi altul, dar CNAIR nu dă ok-ul, deși la baza lor stau expertize tehnice care arată că lucrările suplimentare sunt necesare. Altfel, autostrada se va lăsa și eu nu pot face așa ceva”, spunea Rus. Acesta a afirmat, de asemenea, că fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, membru fondator al Asociației Pro Infrastructura, ceruse și el CNAIR rezilierea contractului, deși nu avea nicio competență în acest sens.
Contactat de BIHOREANUL și de data aceasta, Rus a respins acuzele Pro Infrastructura, afirmând că membrii acesteia nu stăpânesc domeniul, dar își fac imagine speculând divergențe pur tehnice între Companie și firme. „Oamenii ăștia vorbesc despre lucruri de care habar nu au. În afară să filmeze din dronă șantiere și să scrie pe Facebook, habar nu au despre construcția de autostrăzi”, a spus proprietarul grupului Selina, fără a intra în alte detalii față de cele prezentate anul trecut.
Buni în altă parte
De la precedenta cerere a ONG-ului pentru rezilierea contractului, CNAIR nu a oferit nicio explicație publică privind blocajul referitor la tronsonul dintre Biharia și Chiribiș al Autostrăzii Transilvania.
În schimb, la finele lunii trecute Compania a anunțat că o asociere din care fac parte și firmele Trameco, Drumuri Bihor și Drum Asfalt va realiza sectorul Chețani – Câmpia Turzii al aceleiași autostrăzi, întins pe 15,7 kilometri, sector abandonat și el în trecut de constructorii desemnați inițial. În acest scop, contractul încheiat între firme și CNAIR prevede o valoare de 363,79 milioane lei.
Pe de altă parte, aceeași asociere formată din cele trei firme cu Vahostav și cu East Water Drillings este singura care a finalizat un tronson de autostradă în Bihor, pe cei 5,35 km dintre Borș II și Biharia, inaugurat în septembrie 2020.