Atacatorul tinerei de 32 de ani din Diosig care, marţi seară, a fost găsită înjunghiată cu mai multe lovituri de cuţit în Roşiori, a fost prins prins de poliţiştii bihoreni care, coordonaţi de procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au declanşat o anchetă imediat după găsirea victimei.

Băgat în Arest

Agresorul, un bihorean de 21 de ani, a fost descoperit în aceeaşi seară de marţi şi, după ce a fost audiat mai multe ore de procuror, a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, sub acuzaţia de tentativă de omor.

După cum BIHOREANUL a mai scris, o tânără în vârstă de 32 de ani, însărcinată în două luni, a fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuţit marţi seara, de un individ care a încercat să o şi înece într-o baltă, iar apoi a fugit.

Tânăra, agent al unei firme de creditare, a fost găsită de un localnic în jurul orei 18.30, care a şi sunat imediat la 112.

Înjunghiată în cap, gât şi torace

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bihor care, după ce i-a acordat primele îngrijiri medicale, a transportat-o la Spitalul Judeţean din Oradea, unde a fost operată, iar în prezent se află internată la secţia de Terapie Intensivă.

"Pacienta a fost victima unei agresiuni complexe şi a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu leziuni produse prin înjunghiere la nivelul capului, gâtului şi toracelui. Operaţia a fost necesară tocmai pentru acele leziuni de la nivelul toracelui", a declarat miercuri BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor. 

Potrivit medicului, în următoarea perioadă, tânăra va fi consultată şi de un ginecolog, pentru evaluarea sarcinii. "Este o sarcină de 8 săptămâni şi este greu de stabilit dacă fătul a fost afectat de cele întâmplate", a mai spus Borcea.

UPDATE: Şi-a recunoscut fapta!

Potrivit unui comunicat al Parchetului Bihor, agresorul se numeşte Kelemen Arnold Roland, are 21 ani şi este domiciliat în Roşiori.

"Audiat fiind, acesta a recunoscut săvârşirea faptei de tentativă de omor de care este acuzat, în prezent cercetările continuând pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele", se arată în comunicat.