O femeie din Oradea, arestată preventiv la începutul lunii septembrie după ce și-a rănit partenerul cu un cuțit în zona drive-through a unui restaurant McDonald’s, a fost trimisă în judecată pentru violență în familie. Csonka Timea se află în continuare în arest preventiv.
După cum a relatat deja BIHOREANUL, incidentul s-a petrecut în dimineața de 5 septembrie, în jurul orei 4.30, în zona restaurantului de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Lacul Roșu.
Pe fondul consumului de alcool și al geloziei, între cei doi ar fi izbucnit o ceartă, în timpul căreia femeia a luat un cuțit de bucătărie, cu lama de aproximativ 15 centimetri, și și-a înjunghiat partenerul în brațul stâng.
Lovitura a fost aplicată în apropierea arterei brahiale şi i-a provocat bărbatului leziuni grave, pentru vindecarea cărora acesta are nevoie de 25–30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicații, au transmis la vremea respectivă procurorii.
Csonka Timea, care a mai fost condamnată în două rânduri pentru tâlhărie calificată, ultima dată în 2021, a fost prinsă și reținută în aceeași zi. Pe 6 septembrie, Judecătoria Oradea a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea ei preventivă pentru 30 de zile, măsură care este, încă în vigoare.
Dosarul urmează să ajungă pe rolul Judecătoriei Oradea.