În perioada 29-30 mai, în Poiana Braşov, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional de Judo pentru echipe de juniori II (U 18), competiţie la care secţia de judo a clubului LPS CSS Bihorul Oradea s-a prezentat cu două formaţii, câte una în întrecerea feminină şi una în cea masculină.
Tinerii sportivi judoka de la LPS CSS Bihorul Oradea au reuşit o mobilizare exemplară, având o comportare bună, pe alocuri chiar foarte bună. Astfel, în final au urcat în ambele competiţii pe treapta a treia a podiumului şi, astfel, să intre în posesia medaliilor de bronz.
În întrecerea feminină, unde au participat cinci echipe, LPS CSS Bihorul Oradea a pierdut strâns, la limită cu scorul de 2-3, în faţa echipelor CSM Piteşti şi SCM Deva, reuşind să învingă cu acelaşi scor, 3-2, echipa CSS CSM CFR Ploieşti. Astfel, s-a clasat pe locul 3, după cele două echipe în faţa cărora a cedat.
Componenţa formaţiei orădene, pregătită de profesoarele Olimpia Ianc şi Ioana Hanaş, a fost alcătuită din: Luciana Catana (la categoria 52 kg), Bianca Popa şi Adriana Barani (57 kg), Sarolta Lungu şi Gesica Fodor (63 kg), Carina Jurca şi Iasmina Gyoker (+63 kg).
În întrecerea masculină au participat 10 echipe, judoka orădeni fiind la un pas de o mare surpriză şi obţinerea unui rezultat şi mai bun. La început au avut rezultate foarte bune: 5-0 în primul tur cu CSS CSM Miercurea Ciuc şi 5-0 în turul 2 cu CSM Satu Mare. A urmat o semifinală foarte disputată cu CSM LPS Mircea Eliade Bucureşti (echipa A), în faţa căreia orădenii au cedat strâns cu 2-3. În finala mică, pentru bronz, tinerii judoca orădeni s-au impus cu 3-2 în faţa echipei CSM LPS Mircea Eliade Bucureşti (echipa B), reuşind astfel să urce pe treapta a treia a podiumului.
"Ambele medalii obţinute de judoka de la LPS CSS Bihorul Oradea reprezintă o încununare a muncii tinerilor sportivi, care reprezintă viitorul judo-ului orădean, în contextul în care în acest an, în întrecerile pe echipe, Oradea a fost onorabil reprezentată, reuşind să obţină titlul de campioană naţională în întrecerea Campionatului Naţional U 23 prin sportivii de la CSM Oradea şi titlul de vicecampioni naţional la echipe U 21, prin sportivii legitimaţi la LPS CSS Bihorul Oradea", se arată într-un comunicat al LPS Bihorul.
La întrecerile de la Poiana Braşov, echipa masculină de cadeţi, pregătită de profesorii Alexandru Goncearenco şi Emil Morar, medaliată cu bronz la această Finala de Campionat Naţional, a avut urmatoarea componenţă: Sebastian Fudulu (la categoria 60 kg), Claudiu Oancea (66 kg), Raul Bodea şi Eduard Gyoker (73 kg), Raul Dobocan (81 kg), Adrian Calmar şi Arian Fălăuş (+81 kg).