În Oradea, trăiesc aproximativ 30.000 de câini, dintre care doar 300 de exemplare cu pedigree sunt înscrise în Asociația Chinologică Metropolitană Oradea. Mult mai puțini, circa 30, au certificate de absolvire a Testului de Sociabilitate și Aptitudini Canine (TSAC), care confirmă că animalul are bune maniere.
„Până acum, atestatul nu era foarte cerut, pentru că nu aducea avantaje. Pe viitor, însă, câinii atestați ar putea să însoțească stăpânii în localuri și magazine din Oradea”, spune președintele Asociației Chinologice, Călin Mitra. Iar în Oradea, dresajul și testarea vor fi gratuite!
Oraș prietenos cu cățeii
Oradea ar putea deveni un oraș prietenos cu cățeii, atât în beneficiul stăpânilor, cât și al industriei ospitalității. „Statisticile arată că în orașele pet-friendly din Europa, veniturile hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor sunt mai mari cu circa 20%, pentru că atrag și clienții care vin cu câinii lor”, spune Călin Mitra (foto).
Mitra a discutat cu reprezentanții Asociației Ospitalității Bihor, care reunește circa 100 de localuri, iar majoritatea s-au arătat dispuși să primească clienții cu câini. Conform normativelor în vigoare, patrupedele pot intra în localurile publice, cu excepția zonelor de preparare a hranei. Totodată, potrivit regulamentului OTL, câinii își pot urma stăpânii în tramvaie sau autobuze, cu condiția să aibă lesă și botniță ori, dacă sunt de talie mică, să fie ținuți în brațe.
„Suntem conștienți că nu orice câine poate intra într-un local. Nu vrem să ne trezim că un exemplar aleargă prin restaurant, deranjează clienții sau răstoarnă mese. De aceea am decis ca accesul să fie permis doar câinilor care au trecut Testul de Sociabilitate și Aptitudini Canine”, spune Mitra.
Festival cu beneficii
Conceput ca un certificat de bună purtare, atestatul TSAC va putea fi obținut de cățel în urma unui examen susținut în fața unui arbitru desemnat de Asociația Chinologică din România. Primele testări din Oradea vor avea loc în cadrul festivalului „One Big Jump”, dedicat animalelor de companie, inițiat de orădeanca Kinga Sebestyén (foto) în Șanțul Cetății, ce va avea loc între 26 și 28 septembrie.
Organizatorii evenimentului sunt aceiași care în 2019 au doborât recordul mondial pentru cea mai mare oră de kangoo jumps, adunând aproape 1.700 de sportivi în Piața Unirii. Acum, ei vor să doboare un nou record: cea mai mare oră de sport realizată de câini și stăpâni împreună!
Festivalul va mai cuprinde demonstrații de dresaj, prezentări de rase canine, consultații medicale gratuite pentru animalele de companie sau sesiuni de coafură canină. În plus, fotograful orădean Silviu Filip va face ședințe foto pentru stăpâni și căței, în încercarea de a doborî, la rândul său, recordul celor mai multe fotografii canine realizate într-o singură zi.
Totul gratuit!
Atât examinarea TSAC, cât și dresajul necesar pentru acest examen, care altfel ar costa circa 1.500 lei, vor fi făcute gratuit de către trei dresori orădeni. „Cei care doresc să obțină atestatul pentru câinele lor, în vârstă de minimum 9 luni, se vor putea înscrie pe site-ul festivalului începând din 1 august”, spune deținătorul școlii de dresaj Pro Dog, orădeanul Dacian Ilieș (foto).
Dresajul înainte de testare nu este obligatoriu, dacă patrupedul e deja educat. Pentru cățeii care au nevoie de disciplinare, începând de săptămâna viitoare, dresorul Florin Neagu va face sesiuni de dresaj de miercuri până vineri, între orele 8 și 12 în Parcul Salca, iar Dacian Ilieș și Valentin Berecki marți și joi, între orele 19 și 21 în șanțul Cetății. Fiecare instructor poate lucra în paralel cu circa 30 de câini, așa că este de așteptat ca numărul participanților la cursuri și testare să fie mare.
Antrenamentele se anunță riguroase. „Câinele va trebui să meargă la pas, să treacă pe lângă alt câine fără să sară la el, să rămână în așteptare 30 de secunde în timp ce stăpânul trece în spatele unui cort și să accepte să fie plimbat de altă persoană. Va trebui să nu se sperie la trecerea unei biciclete, deschiderea unei umbrele sau când cineva scutură un bidon plin cu pietricele”, explică Ilieș. Altfel spus, să demonstreze că va putea face față fără probleme provocărilor de zi cu zi. Ca un bun cățel și cetățean al Oradiei...