Firma Selina a închis joi dimineaţă accesul pe strada Adevărului dinspre Aleea Ştrandului pentru a asfalta strada Olteniei. Din acest motiv în perioada 13 - 15 iunie accesul spre strada Adevărului se va face cu ocolire prin străzile Gheorghe Doja şi Arinului.

Urcarea dinspre Bazinul Olimpic spre strada Adevărului a fost închisă. Firma Selina a blocat joi dimineaţă accesul spre această arteră pe tronsonul delimitat de străzile Aleea Ştrandului şi Codrilor pentru efectuarea lucrărilor de asfaltare pe strada Olteniei.

"Accesul pe strada Olteniei a fost închis, pe tronsonul de la ştrand la calea ferată pentru că se toarnă ultimul strat de bitum care, pentru a avea rezistenţă, trebuie făcut dintr-o bucată", a declarat Leontin Pătcaş, şeful Biroului Drumuri Publice din cadrul Primăriei.

Iniţial, municipalitatea a anunţat că va ţine strada închisă în perioada 13 - 15 iunie dar, având în vedere condiţiile favorabile, lucrările ar putea să fie finalizate încă din cursul acestei seri.