Individul care a furat, duminica trecută, un iPhone 5 în localul Shot'n'Go din Pasajul Vulturul Negru, fiind surprins de camerele de luat vederi, este căutat în continuare de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea.
Între timp, însă, oamenii legii au pus mâna pe un hoţ de poşete care acţiona în cluburile din Pasaj. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Oradea, care în dimineaţa zilei de 25 februarie a intrat în localul Black Eagle şi a luat o poşetă lăsată nesupravegheată pe un scaun, în care se aflau un telefon mobil şi un portmoneu cu bani şi acte personale, cauzând un prejudiciu de 1.700 lei.
Individul a lovit, din nou, în dimineaţa zilei de 7 mai, când, la ora 5.10, a intrat în Lord’s, de unde a furat un telefon mobil, o sumă de 1.500 lei, bonuri valorice şi o geacă dintr-un rucsac lăsat nesupraveghet pe o masă, provocând un prejudiciu de 3.500 lei.
Bărbatul a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de furt calificat, iar miercuri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Procurorul nu a cerut, însă, arestarea sa, dispunând să fie plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
În acest timp, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei continuă cercetările în caz, pentru a stabili dacă bărbatul nu a fost implicat şi în alte fapte similare dar şi pentru a recupera paguba creată de către acesta.