Strada Crângului se închide! Primăria sistează începând de miercuri circulaţia auto pe tronsonul delimitat de străzile Căpşunilor şi Uzinelor, pentru lucrări la reţeaua de canalizare a apei pluviale şi de traversare a liniilor ferate.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, până la termenul de predare al lucrărilor, stabilit pentru 28 iunie, circulaţia auto se va desfăşura pe rute ocolitoare.

În paralel, constructorii vor finaliza modernizarea străzii Făgăraşului pe tronsonul delimitat de străzile Ţepeş Vodă şi Beiuşului. Lucrările, în valoare de 1,1 milioane lei, au fost începute de Asfamixt la sfârşitul lunii martie, sunt realizate în proporţie de 85% şi vor fi încheiate în cea de-a doua jumătate a lunii iunie.

Lucrările presupun realizarea unui carosabil delimitat cu borduri, îmbrăcăminte bituminoasă, amenajarea de locuri de parcare, trotuare, accese la imobilele riveranilor, aşezarea la cotă a capacelor căminelor, gurilor de scurgere, hidranţilor, colectarea apelor meteorice prin racorduri la canalizarea pluvială existentă, cămine de vizitare şi guri de scurgere noi.