Noua linie de tramvai dintre Ioşia Est şi cartierul Cantemir este funcţională şi va fi utilizată din prima zi a săptămânii viitoare. Deocamdată, însă, fără pasageri. Pentru că de lunea următoare circulaţia între Nufărul şi Cantemir va fi suspendată pentru derularea lucrărilor de reabilitare a celor două bulevarde până aproape de Piaţa Cetate, linia va fi folosită pentru ieşirea din Depoul OTL şi revenirea de pe trasee a tramvaielor.

Un prim tramvai a circulat pe noua rută dintre Calea Aradului şi Depoul OTL miercuri dimineaţă, când reprezentanţii Primăriei, în frunte cu edilul Florin Birta, şi ai societăţii de transport local au explicat jurnaliştilor stadiul lucrărilor de amenajare a noii linii, începute în 2019 cu fonduri europene în valoare de 12 milioane euro (98% din finanţare fiind asigurată din fonduri UE şi 2% din bugetul local).

Din dreptul străzii Aviatorilor până în Depoul OTL din strada Atelierelor, tramvaiul a făcut aproximativ 10 minute, cu restricţii de viteză în unele locuri, unde încă se lucrează.

La finalizarea proiectului (adică peste aproximativ două luni), noua linie va avea şapte staţii: pe Calea Aradului, în dreptul supermarketului Auchan, în dreptul Sălii Polivalente, în cartierul Ceyrat, în dreptul noului pod peste Peţa care va face legătura între acest cartier cu strada Feldioarei, la intrarea şi ieşirea din Depoul OTL şi în Cantemir.

Verificarea lucrării pe tronsonul dintre Calea Aradului şi Depou a fost făcută pentru că, după cum a anunţat primarul Florin Birta, începând de luni, 23 august, se întrerupe circulaţia între Nufărul şi Cantemir, pentru a permite avansarea lucrărilor de modernizare a celor două bulevarde spre zona fostei întreprinderi Aura, lucrări în valoare de 10,3 milioane euro, derulate tot din fonduri europene.

Circulaţia tramvaielor pe acest tronson va fi suspendată timp de aproximativ 4 luni, perioadă în care vehiculele vor ieşi din Depou şi se vor retrage exclusiv pe Calea Aradului.

"Tramvaiele vor asigura în continuare toate traseele, cu excepţia tronsonului dintre Nufărul şi Cantemir, care va fi deservit de autobuze, până la finalizarea lucrărilor pentru creşterea mobilităţii urbane (n.r. – pe axa Nufărul – Centrul Civic)", a spus primarul.

Acesta a precizat că stadiul lucrărilor la noua linie de tramvai a ajuns la 65%, fiind urgentate în ultima lună tocmai pentru a asigura intrarea şi ieşirea tramvaielor din Depou. În caz contrar, tramvaiele ar fi trebuit garate pe liniile din oraş, ceea ce ar fi făcut mentenanţa mai dificilă şi mai costisitoare.

În prezent, constructorul lucrează la noua linie pe strada Atelierelor pentru a asigura legătura integral până în zona Salca, urmând să finalizeze proiectul în toamnă.

Până atunci, potrivit inginerului Răzvan Ionaşcu, de la firma Abed Nego, au mai rămas de executat, de asemenea, amenajarea staţiilor, montarea bordurilor şi a covorului de iarbă dintre linii.