Compartimentul pentru Primirea Urgențelor pediatrice care funcționează în Staționarul II al Spitalului Județean, pe strada Corneliu Coposu, se mută de la finele acestei săptămâni, pentru o perioadă de aproximativ patru luni.
Mutarea este justificată de necesitatea ca spațiul ocupat în prezent de CPU, la parterul clădirii, cu acces din parcarea spitalului, să fie eliberat pentru lucrări de reabilitare energetică și reamenajare.
Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, structura în cadrul căreia funcționează CPU pediatrice, mutarea are loc începând de vineri, 28 noiembrie, ora 8.00.

„Compartimentul de Primiri Urgențe pediatrice va funcționa provizoriu într-un alt spațiu al Staționarului II din Rogerius, în aceeași clădire, dar la demisol, iar pe durata lucrărilor accesul nu se va mai face din parcare, ca acum, ci pe cale rutieră pe lângă Centrul Oncologic (n.r. - foto sus), iar pietonal pe scara de lângă poarta de intrare în spital (n.r. - foto jos)”, a explicat pentru BIHOREANUL șeful UPU-SMURD Bihor, cu referire la o scară exterioară ce duce spre un spațiu în care cu câțiva ani în urmă funcționa Clinica Maria.

Lucrările pentru reabilitarea energetică și reamenajarea spațiului CPU sunt estimate să se încheie în luna martie a anului viitor.