Conform unui comunicat dat publicităţii, luni, de către conducerea DSP Bihor, "principalele noutăţi, absolute, sunt următoarele: titularii activităţilor de tatuare cosmetică, piercing şi implantare dermală, fie că sunt persoane fizice sau persoane juridice, trebuie să solicite şi să obţină autorizaţie sanitară de funcţionare prin parcurgerea unei operaţiuni de evaluare, această prevedere referindu-se inclusiv la unităţi care deja funcţionează şi la cele ce vor fi înfiinţate ulterior", "curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea instrumentarului refolosibil se efectuează numai de către personal instruit care trebuie să fie echipat corespunzător (să utilizeze echipament de protecţie: halat curat şi dezinfectat, precum şi mănuşi de unică folosinţă)", iar "prelucarea datelor cu caracter personal de către operator se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, cu modificările şi completările ulterioare".
Saloanele de piercing, implantare dermală şi tatuaj trebuie să respecte aceste reguli de la data de 18 septembrie 2014, astfel încât administratorii lor sunt obligaţi să se adreseze în acest sens Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.