Traficul rutier va fi restricţionat în centrul Oradiei pentru ca structurile militare şi civile care vor participa la paradă de Ziua Naţională să poată face repetiţii.
"Pentru buna desfăşurare a antrenamentului general din data de 28 noiembrie, ora 11.00, şi a ceremoniei militare şi paradei militare din data de 1 Decembrie, orela 11.00, organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, traficul rutier şi circulaţia mijloacelor de transport în comun pe traseul Calea Mareşal Averescu – sens giratoriu – Piaţa Independenţei – în faţa Catedralei – Piaţa Cetăţii – str Sucevei vor fi întrerupte/deviate", a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, Prefectura Bihor.
Concret, circulaţia prin zona centrală a oraşului, pe acest traseu, va fi întreruptă sâmbătă, 28 noiembrie, timp de o jumătate de oră, între 11.00 şi 11.30, iar pe 1 Decembrie, marţi, între orele 11.00 şi 13.00.
"Apelăm la înţelegerea cetăţenilor municipiului Oradea şi totodată ne cerem scuze pentru inconvenientul creat prin întreruperea traficului rutier", se arată în comunicatul Prefecturii.