Atenţie, şoferi, încep lucrările! Comisia de Circulaţie a hotărât săptămâna trecută închiderea străzii Menumorut, pe porţiunea delimitată de străzile Doina şi Piaţa Creangă, începând de marţi dimineaţă până miercuri seară.
"Circulaţia va fi închisă la solicitarea Companiei de Apă Oradea, care efectuează lucrări de reabilitare a reţelelor de apă, canalizare menajeră şi pluvială", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, ulterior şantierul se va muta pe strada Mihai Eminescu. Artera va fi închisă traficului auto în perioada 11 – 21 iunie pe tronsonul delimitat de arterele Menumorut şi Gheorghe Lazăr, tot pentru lucrări la reţeaua de apă.
În plus, sistarea traficului auto prin faţa Penitenciarului din zona Parcul Traian a fost prelungită până pe 8 iunie.