La iniţiativa atletei Simona Kadas şi a jurnalistului Victor Mihalcea, a demarat campania "Din suflet de sportiv", care în prima etapă a cuprins, miercuri, o acţiune de donare de sânge la la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, pentru micuţa Miruna Vicaş.

Fetiţa, în vârstă de 1 an şi 10 luni, a fost diagnosticată recent cu leucemie limfoblastică de tip B. "Apelul la sportivii orădeni nu a rămas fără ecou. Îi ştiam puternici, solidari, campioni nu numai ai arenelor ci şi ai omeniei. Au venit să doneze sânge pentru această păpuşică şi vor mai veni şi alţii", a precizat Simona Kadas. La acţiunea de miercuri au fost prezenţi actuali sau foşti atleţi, printre ei numărându-se şi campionul naţional de cros, alergătorul de fond Laviniu Chiş.

"Am stat de vorbă azi şi cu părinţii Mirunei, care au reacţionat plini de emoţie la gândul că nu sunt singuri. Nu ştiau cum să ne mulţumească. Pur şi simplu nu este nevoie de mulţumiri. E nevoie acum de Credinţă şi de Dumnezeu", a precizat Victor Mihalcea.

Potrivit tatălui copilei, Bogdan, medicii sunt optimişti şi au spus că Miruna răspunde la tratament.

Totuşi, dat fiind specificul bolii, micuţa are nevoie în continuare de transfuzii.

 "Donarea de sânge este un gest umanitar extraordinar. Donarea de sânge ne ajută să ne învingem temerile şi comoditatea. Dragi sportivi, dacă doriţi să vă alăturaţi acestui demers, vă rog să vă prezentaţi la Centrul de Transfuzie Oradea, de pe str. Louis Pasteur, nr. 30, de luni până vineri, între orele 7:30-11:30, să donaţi sânge pentru Miruna. ATENŢIE! Nu contează grupa sanguină! De asemenea, trebuie să specificaţi că donaţi pentru VICAŞ MIRUNA internată la spitalul Gavril Curteanu Oradea", a îndemnat Simona Kadas.

Conform lui Victor Mihalcea, camania "Din suflet de sportiv" va continua, iar la începutul săptămânii viitoare sunt aşteptaţi să doneze sânge pentru Miruna componenţii echipei CS Oşorhei. De altfel, printre cei care au mai anunţat că vor dona se numără inclusiv primarul comunei Oşorhei, Ioan Pop, dar şi reprezentanţii echipei de Liga a V-a, Unirea.

Potrivit site-ului proviataoradea.ro, pus la dispoziţie de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, persoana care doreşte să doneze trebuie să fie într-o stare foarte bună fizică şi mentală, să fie echilibrată şi motivată de importanţa gestului donării de sânge.

CONDIŢIILE pentru admiterea la actul donǎrii:

- prezentarea cǎrţii de identitate (cu domiciliu/flotant judeţ Bihor)

- vârsta: 18 – 60 de ani

- persoanele peste 50 de ani care doresc să devină donatori de sange să se prezinte cu o adeverinţă de la medicul de familie că nu suferă de boli cronice şi neuropsihice

- greutate între: 50 – 100 kg la femei, 58 – 110 kg la bărbaţi

- să nu fi consumat alcool, grăsimi cu 24 de ore înainte de recoltare, sǎ fie şcolarizat, cu un nivel de igienǎ corespunzǎtor prezentǎrii ȋntr-o instituţie medicalǎ, sǎ consume multe lichide (fǎrǎ gaz) cu o zi ȋnainte şi ȋn ziua donǎrii de sȃnge (pentru hidratare) şi tensiunea sistolica între 110 si 180 mmHg

- femeile să nu fie însărcinate,sǎ nu alǎpteze, sǎ nu fie în timpul ciclului menstrual

- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, tatuaje

- să treacă 2 săptămâni de la ultima vizită stomatologică

- să nu fi suferit de: TBC, sifilis, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză, miopie (-) 6 dioptrii

- se va completa fişa si chestionarul (date confidenţiale) – este esenţial ca rǎspunsurile sǎ fie corecte, oneste, cu menţionarea oricǎrui eveniment pre-donare se va determina nivelul hemoglobinei şi selectiv a transaminazelor şi glicemiei şi se va efectua un examen medical (puls, tensiune) dupǎ care se va face indicaţia de donare de sȃnge, de cǎtre medic

- comportamentul donatorului trebuie sǎ fie echilibrat, politicos şi sǎ respecte toate indicaţiile primite de la echipa medicalǎ de-a lungul procedurii

- lipsa de onestitate în completarea întrebărilor din chestionar, duce la excluderea definitivă a donatorului.

În dimineaţa de dinaintea donǎrii:

- se poate bea apă, cafea sau ceai (!este indicat să veniţi foarte bine HIDRATAŢI!)

- se poate consuma o felie de pȃine prǎjitǎ sau biscuiţi

- NU se fumează cel puţin 2 ore înainte şi după donare (recomandǎm sǎ nu se fumeze deloc ȋn ziua donǎrii, pentru asigurarea confortului fizic şi psihic post-donare)

Avantajele donării:

- pentru validarea unitǎţii de sȃnge donate, sunt efectuate următoarele analize: grup sanguin OAB/Rh(D), subgrupe A/AB, fenotipare Rh/Kell, hemoglobina, probe hepatice (ALT), teste pentru hepatita B, C, pentru HIV, HTLV, sifilis, (rezultatele testelor se elibereazǎ la cerere şi sunt confidentiale!!)

- la donatorul care doneazǎ mai mult de 2 ori pe an, se efectueazǎ controlul periodic (un panel extins de analize hematologice şi biochimice)

- monitorizarea stǎrii de sǎnǎtate prin evaluarea clinicǎ şi de laborator cu ocazia fiecǎrei donǎri

- ȋnregistrarea ȋn Registrul Naţional al Potenţialilor Donatori de celule Stem

- 1 zi liberă (ziua donǎrii - în cazul angajaţilor cu carte de muncă)

- atribuite (la cerere) 7 tichete valorice, ca o recompensa biologicǎ

- reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun pentru 30 de zile (pentru eliberare vă rugăm să aduceţi copie xerox după pe buletin) 

- satisfacţia gestului altruist

- regenerarea sangelui induce o stare de bine fizic si mental cu totul aparte (intervalul de timp este de ordinul zilelor)