Atletul orădean Laviniu Chiş s-a impus din nou într-o competiţie internaţională. Este vorba despre "Raiffeisen Bucharest Marathon", concurs care s-a desfăşurat duminică în Capitală.

Legitimat acum la clubul CSM Craiova, unde este antrenat de reputatul maratonist Marius Ionescu, Laviniu a câştigat cursa de 10 km din cadrul competiţiei din Capitală.

Laviniu Chiş s-a situat pe primul loc, cu timpul de 30 de minute. Pe locul II a terminat cursa moldoveanul Vitalie Gheorghiţă, iar pe poziţia a III-a a încheiat francezul Charles Duminy.

"A fost relativ OK. Am lăsat-o puţin mai moale pe final. S-au întâmplat multe înainte de start şi nu am apucat să fac încălzirea. Cred că am făcut diferenţa undeva pe la kilometrul trei. Am venit doar pentru a face un antrenament bun si pentru premiu. Urmează Campionatul Naţional de Cross de la Botoşani, unde o să alerg 4×1500 mixt. Obiectivul e să prind echipa de Europene Seniori la mixt. Se vor duce primii doi, băieţi şi fete", a declarat, după cursă, atletul orădean.

Laviniu Chiş a fost singurul bihorean aflat la această competiţie, care a aliniat la start aproximativ 3.000 de participanţi.

Acest rezultat, de 30 de minute, înregistrat la Bucureşti, reprezintă un record personal pentru Laviniu.

De altfel, în urmă cu o săptămână, pe data de 2 octombrie, el a reuşit să câştige semimaratonul de la Timişoara.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!