Poliţiştii din Bihor i-au făcut o surpriză unei tinere din localitatea Fânaţe, care a împlinit joi vârsta de 14 ani. Andra, o adolescentă care îşi doreşte să devină poliţistă, a primit o vizită inedită din partea a două agente din cadrul Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Ştei.

Cele două poliţiste s-au prezentat la locuinţa Andrei într-un autoturism de serviciu, „înarmate” cu un buchet de flori şi un tort, pentru a sărbători împreună ziua de naştere a fetei.

"Tânăra spune că doreşte să îmbrace uniforma de poliţist pentru că iubeşte dreptatea, dar în primul rând oamenii, pe care doreşte să îi ajute din postura de om al legii", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei, comisar şef Alina Fărcuţa, printr-un comunicat de presă.

După terminarea liceului, Andra intenţionează să studieze la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti. 

"Reacţia Andrei la vederea surprizei pregătite de poliţiştii bihoreni a fost cadoul pe care ni l-a făcut, la rândul ei, adolescenta. Manifestarea sa de bucurie, specifică minunatei vârste, pentru care îi mulţumim, ne dă aripi să mergem mai departe!", a adăugat Alina Fărcuţa.

Nu este prima oară când oamenii legii din Bihor sunt alături de "fanii" lor. 

Poliţiştii de prevenire bihoreni i-au făcut, de ziua lui de naştere, o surpriză lui Bogdănel, băieţelul care îi însoţeşte la acţiunile preventive îmbrăcat într-o uniformă asemănătoare cu a lor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!