Încasările pub-urilor şi cafenelelor s-au prăbuşit încă din prima zi după intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise. În localurile din Oradea bate vântul.

Săptămâna trecută, în multe localuri din zona centrală personalul a fost mai numeros decât muşteriii. "80% din clienţi erau fumători. Acum toată lumea aşteaptă nefumătorii pentru care s-a dat legea, iar aceştia nu apar!", zice cu năduf patronul unui restaurant din centrul oraşului.

Vânzări pe jumătate

Joia trecută, patronii localurilor din Oradea au tras linie sub cea mai proastă săptămână. Intrarea în vigoare a Legii 15/2016 pentru prevenirea  şi combaterea consumului produselor din tutun, care interzice fumatul în locurile publice închise, a determinat prăbuşirea încasărilor. "Unde făceai 1.000 lei pe zi, astăzi nu mai aduni nici 600 lei. În prima zi, vineri, după introducerea interdicţiei fumatului, am încasat jumătate faţă de vinerea precedentă", spune Felix Buzgău, patronul The Pipe.

Clientela nu doar că s-a redus, dar este şi mai puţin dispusă să bage mâna în buzunar. "Vânzările de ţigări au scăzut de cinci ori. Asta n-ar fi o problemă, că oricum aici câştigi foarte puţin, dar s-au înjumătăţit toate celelalte vânzări. Şi dacă intră în local, omul bea o cafea sau o bere şi pleacă, nu-i mai vine să stea la o poveste", spune administratorul unui bar.

Situaţia e cu atât mai tristă pentru cei din alimentaţia publică cu cât, în luna martie, vânzările sunt în mod tradiţional mai mici cu circa 15%. "Martie e cea mai slabă lună din an. Nu e nici suficient de cald să stai pe terasă, dar nici destul de frig ca să trebuiască să bei ceva ca să te încălzeşti", explică patronul unui local din Pasajul Vulturul Negru.

Prigoana fumătorilor

La fel de nemulţumiţi sunt, fireşte, şi fumătorii. Cum nimeni n-a reclamat până acum vreun contravenient la numărul de telefon 0259.969 prin aplicaţia Oradea City Report, ca să poată acţiona "la pont", Poliţia Locală face razii pentru a-i prinde în flagrant.

Cristian Beltechi, şeful Poliţiei Locale Oradea"Facem controale zilnic. Până acum s-au aplicat două amenzi de 100 lei, pentru contravenienţi prinşi fumând în localurile din cartiere, şi un avertisment în Pasajul Vulturul Negru", spune directorul Poliţiei Locale, Cristian Beltechi (foto). Potrivit acestuia, agenţi în civil vor verifica mai ales localurile din centru. "Pe lege, în Pasajul Vulturul Negru fumatul e interzis chiar dacă ieşi în faţa localului", zice Beltechi.

Discriminare!

Alungaţi din localuri, fumătorii au preferat fie să se vadă cu prietenii acasă, unde pot aprinde o ţigară în linişte, fie să iasă la fumat în frig în faţa localurilor. "Mă simt discriminat. Barul a fost întotdeauna un loc pentru cei care beau şi fumează, nu pentru copii, călugări sau sportivi", spune un tânăr dârdâind în uşa unui club.

De aceeaşi părere este şi Dumitru G., care consideră legea excesivă. "Ca întotdeauna, sărim dintr-o extremă în alta. Dacă înainte se putea fuma aproape oriunde, acum nu se mai poate aproape nicăieri". Omul susţine că statul a intervenit brutal în afaceri private, provocându-le pierderi consistente. "Normal ar fi fost ca legea să lase patronul localului să îşi împartă spaţiul pentru fumători şi nefumători, că el îşi ştie cel mai bine clientela. Aşa, până la vară, când se deschid terasele, toate localurile care funcţionează în chirie vor fi pe minus", crede bărbatul.

Forţarea primăverii

De altfel, pentru a veni în ajutorul clienţilor care nu mai pot fuma în spaţii închise, localurile orădene au început deja să îşi scoată mesele afară, chiar dacă e frig. Patru terase s-au autorizat să funcţioneze deja din martie, iar alte 20 se vor deschide din 1 aprilie. Nerăbdători să îşi aducă afacerile pe linia de plutire, proprietarii se plâng că formalităţile durează prea mult. "În Cluj şi Bucureşti funcţionează terase tot anul. La noi se închid în octombrie şi anul viitor iei toată procedura de autorizare de la capăt", protestează un patron.

Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniului ImobiliarLucian Popa (foto), şeful Direcţiei Patrimoniului Imobiliar, care administrează domeniul public, spune că regula a fost stabilită de Consiliul Local cu un scop precis: "Având în vedere fluctuaţia chiriaşilor care ocupă spaţiile din centru, dacă nu verifici documentele rişti ca în locul unui magazin să apară un bar care îşi face terasă fără să ceară acordul vecinilor, iar aceştia te reclamă că l-ai autorizat să funcţioneze".

La terase, adunarea!

De altfel, este de aşteptat ca începând de anul acesta numărul teraselor să crească în Oradea considerabil. "Fiecare local care are în faţa barului un trotuar, cât de mic, va cere aprobare să pună pe el câteva mese, ca să nu îşi piardă clienţii fumători", spune un patron de bar.

În plus, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a Pieţei Unirii, programată pentru vara acestui an, latura dinspre Palatul Vulturul Negru delimitată de străzile Independenţei şi Traian Moşoiu va fi mobilată cu mese acoperite cu umbrele. Administratorii localurilor Downtown, Lord’s şi Romanada şi-au făcut deja planuri de extindere în aer liber. "Luna viitoare se va decide când şi în ce condiţii se vor deschide terasele de aici. Piaţa centrală trebuie să prindă viaţă, pentru că altfel ar însemna că investiţia s-a făcut degeaba", zice directorul Popa.

Până atunci, însă, rămâne de văzut când şi în ce condiţii va fi terminată reabilitarea Pieţei Unirii. Nu de alta dar, în ciuda ieşirii din iarnă, şantierul nu a fost încă redeschis, iar în zonă bate vântul. Exact ca în localuri...


"Peste tot în Europa interzicerea fumatului în spaţiile publice închise a provocat în prima fază un recul al încasărilor. Apoi acestea au crescut cu 20% faţă de nivelul iniţial, pentru că au început să iasă în oraş oamenii cu bani care nu suportau să stea în fum"

Lucian Popa, director Direcţia Patrimoniului Imobiliar


O LEGE CU FUMURI
Aberaţii legale

Avocatul orădean Mircea UrsuţaLegea 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun are dispoziţii absurde. Normativul prevede că Poliţia Locală poate să facă mai mult decât să amendeze fumătorul prins în flagrant. "Legea spune că organul de control trebuie să confişte toate produsele care rezultă din contravenţie, iar ăla e chiştocul!", spune avocatul Mircea Ursuţa (foto), el însuşi fumător doar ocazional.

În plus, dacă în cazul persoanelor fizice legea sancţionează fumatul cu amenzi între 100-500 lei, pentru persoanele juridice sancţiunea la prima abatere este de 5.000 lei, la a doua de 10.000 lei plus suspendarea activităţii, iar la a treia abatere de 15.000 lei şi închiderea localului. "Dacă la prima abatere lucrurile sunt simple, la a doua legea prevede că activitatea persoanei juridice se suspendă până la remedierea situaţiei, ceea ce nu poate fi decât timpul în care se împrăştie fumul", zice avocatul.

Acesta consideră că normativul dă naştere unei situaţii absurde. "Pe lege, dacă un contravenient persoană juridică e prins a treia oară în flagrant, sancţiunea e amenda şi închiderea. Mă întreb ce se întâmplă în cazul în care contravenientul e instituţie publică, de pildă Tribunalul sau Primăria? Se închid?", explică Ursuţa.

Legea face posibile şi alte situaţii aberante. "Ce te faci dacă un angajat aflat în conflict cu angajatorul îşi asumă două amenzi de 100 lei numai ca să-i vadă firma închisă? Dacă luăm legea în sens strict, concurenţa poate oricând să îţi trimită clienţi care să fumeze la tine în bar, numai ca să te închidă", atenţionează avocatul.