Piaţa Unirii a fost vandalizată încă înainte ca lucrările să fie finalizate şi recepţionate. Şoferii şi trecătorii au început deja să distrugă zonele verzi abia amenajate circulând direct peste ele.

Poliţia Locală a amendat vineri dimineaţă doi şoferi care au intrat cu dubele de aprovizionare peste gazonul din piaţa centrală în zona dinspre intrarea în Pasajul Vulturul Negru. Cele două maşini au lăsat pe alocuri urme adânci de peste 30 de centimetri.

"Este inadmisibil. Efectiv au distrus gazonul şi instalaţia de irigare de sub el", a declarat BIHOREANULUI viceprimarul Mircea Mălan.

Cei doi şoferi, prinşi în flagrant, au fost amendaţi cu câte 500 lei şi puşi să plătească încă 250 lei pentru readucerea spaţiului verde la starea iniţială.

Va fi îngrădită!

Din păcate, cei doi contravenienţi nu sunt singurii care şi-au pus amprenta pe spaţiul verde din Piaţa Unirii. Orădenii scurtează în mod frecvent traversarea pieţei centrale direct peste spaţiul verde. Gazonul este deja compromis în vecinătatea Bisericii Sfântul Ladislau şi are toate şansele să fie distrus în porţiunea din vecinătatea ansamblului Duiliu Marcu.

Practic, tot al treilea trecător calcă peste spaţiul verde care are toate şansele să fie dat la refăcut în primăvară. Cum nu poate pune câte un poliţist după fiecare pieton, conducerea municipalităţii ia în calcul varianta îngrădirii pateurilor de verdeaţă din Piaţa Unirii.

"Ca să nu se distrugă de tot spaţiul verde, luăm în calcul varianta îngrădirii lui cu un gărduleţ. Nu o să arate strălucit, dar nu avem ce face. Ne gândim la o variantă de provizorat, care să poată fi înlăturată în primăvară", a spus Mălan.

"Nu avem ce le face!"

De altfel, redeschisă traficului auto pe 31 decembrie, Piaţa Unirii este locul cu circulaţia cea mai haotică din tot oraşul. În absenţa bordurilor care să delimiteze pietonalul şi a trecerilor de pietoni şoferi şi trecători îşi dispută carosabilul în funcţie de noroc şi curaj. Încurajaţi de lipsa indicatoarelor rutiere, conducătorii auto îşi lasă maşinile care pw unde vor, începând cu intrarea în Primărie şi parcarea de două locuri destinată exclusiv vizitelor oficiale.

"În absenţa indicatoarelor care să reglementeze regimul locurilor de parcare din faţa Primăriei nu avem ce le face şoferilor care îşi lasă maşinile aici", a spus noul director al Poliţiei Locale, Cristian Beltechi.

Parcarea rezervată taxiurilor din vecinătatea ansamblului Duiliu Marcu, şi marcată ca atare cu indicator, este singurul loc în care poliţiştii locali pot sancţiona deocamdată şoferii care îşi lasă maşinile în piaţa centrală.