După ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un anunț îngrijorător la Bruxelles, acela că există un plan al Rusiei de „distrugere” a Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate din țara vecină a confirmat că a primit din partea Ucrainei informații în acest sens și că, totodată, „au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului R. Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice”.

„Urmare a declarațiilor președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelensky, Serviciul de Informații și Securitate confirmă recepționarea informațiilor respective de la partenerii noștri ucraineni. În același timp, menționăm că SIS desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere. În acest context, SIS confirmă că atât din informațiile prezentate de partenerii noștri ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice”, se arată într-o informare oficială a SIS din Republica Moldova, citată de Hotnews.ro. 

„În acest moment, nu putem oferi mai multe detalii, deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare. Asigurăm cetățenii Republicii Moldova că toate instituțiile statului lucrează în plină capacitate și nu vor permite realizarea acestor provocări”, se mai arată în comunicat. 

Reacția SIS vine după ce președintele Ucrainei, Volodomir Zelesnski, a anunțat, joi, la Bruxelles, că serviciile de spionaj ale Kievului au interceptat documente ale Moscovei care arătau că Putin are în plan să destabilizeze și să „distrugă” Moldova, conform Digi24.ro.

„Am vorbit cu președinta Republicii Moldova, doamna Sandu și am informat-o ce a reușit să afle spionajul nostru. Este un plan rusesc de a distruge situația politică în Moldova. Un document rusesc care arată cine, când și cum vrea să distrugă Moldova, cine vrea să schimbe ordinea democratică și să instituie control asupra țării. Nu am avut niciun dubiu, când am văzut acest document și când am înțeles care sunt originile acestui document. Am informat Moldova imediat despre aceste amenințări pentru a o proteja. Sunt sigur că și voi toți ați fi făcut același lucru. Nu cunoaștem dacă Moscova a dat, într-adevăr, un ordin pentru a îndeplini acest plan de atac asupra Moldovei, dar l-am interceptat, l-am recunoscut și am înțeles că e un plan similar cu cel pe care au încercat să îl implementeze în Ucraina”, a spus Zelenski, citat de site-ul Digi24. 

Pe această temă, Biroul prezidențial al președintei Maia Sandu a transmis, la rându-i, o poziție, subliniind că se lucrează pentru „asigurarea securității țării”.  „Președinta R. Moldova, Maia Sandu, este în legătură permanentă cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Zelenski, cu care are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune. Instituțiile noastre responsabile lucrează pentru asigurarea securității țării și folosesc tot ajutorul informațional al partenerilor pentru a anticipa și preveni orice tentative de subminare a statului nostru”, se arată în informarea oficială.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!