Doi tineri din Oradea au fost arestaţi preventiv, miercuri, pentru furt calificat în formă continuată, după ce au furat 8 biciclete lăsate de proprietari în scări de bloc sau în spaţii publice din oraş. Prejudiciul total se ridică la 15.070 de lei şi nu a fost recuperat. 

Într-un comunicat transmis, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, arată că cei doi tineri cu vârste de 16 și 26 ani au fost reţinuţi, miercuri, de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea şi sunt bănuiţi că au comis furturile atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

"În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe aceștia că, în perioada 24 iulie - 2 august anul curent, ar fi sustras 8 biciclete asigurate cu cabluri cu yală sau neasigurate, lăsate de proprietari în scările unor blocuri sau în spații publice de pe raza municipiului Oradea", se arată în informare. 

Prejudiciul total cauzat astfel este de 15.070 de lei și nu a fost recuperat până în prezent.

Miercuri, 8 septembrie, cei doi tineri - Kristof Andrei Francisc şi Maghiar Darius Revilius - au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ancheta în caz e continuată de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.