Trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore de în Arestul Poliției, după ce au fost prinşi că au furat, în repetate rânduri, biciclete din scări de bloc din Oradea, iar în coşul uneia au găsit şi un portofel, de unde au furat banii şi au folosit şi cardurile, cu care au făcut diverse cumpărături.

Poliţia Bihor a anunţat reţinerea celor trei printr-un comunicat transmis presei joi. Reţinerea a avut loc cu o zi înainte.

Cei trei bărbaţi, cu vârste de 31, 30 şi 24 de ani, sunt din municipiul Oradea, din comuna Şuncuiuş şi din comuna Lăzăreni, şi sunt cercetaţi acum pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 23 ianuarie - 13 martie a.c., aceştia ar fi sustras trei biciclete, din scările unor blocuri de locuinţe din Oradea, iar din coşul uneia dintre biciclete ar fi sustras un portmoneu, cauzând astfel un prejudiciu de 4.716,95 de lei, din care poliţiştii au recuperat aproximativ 60%.

Ulterior, ar fi utilizat, pe nedrept, două carduri bancare care se aflau în portmoneul sustras, efectuând opt operaţiuni financiare de plată, la diferiţi operatori economici, cauzând astfel un prejudiciu de 1.721,27 de lei, recuperat integral de poliţişti", se arată într-un comunicat transmis joi de Poliţia Bihor.

După expirarea celor 24 de ore, hoţii au fost lăsaţi să plece.

Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea îi anchetează, însă în continuare "pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi în vederea recuperării integrale a prejudiciului".

Cu alte cuvinte, verifică dacă nu cumva sunt şi autorii altor asemenea fapte.

Ancheta se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!