La Universitatea din Oradea a debutat, luni, procesul electoral pentru desemnarea viitorilor senatori ai instituției.

Primii chemați la vot au fost cei peste 15.600 de studenți orădeni, care trebuie să-și voteze 16 reprezentanți în forul legislativ al instituției, din cei 28 de candidați.

Interesul tinerilor față de scrutin a fost redus, însă. Potrivit președintei Biroului Electoral Universitar, Claudia Timofte, în primele două ore de vot, doar aproximativ o sută de studenți s-au dus la urnele amenajate în Biblioteca din campus.

Tinerii nu se mobilizează fie pentru că nici nu știu că au dreptul să-și aleagă reprezentanții, fie că știu că pare imposibil ca jumătate din electori, adică peste 7.800 de tineri, să își exprime votul luni, iar cvorumul să fie atins. Pe 17 ianuarie, este programat al doilea tur de scrutin, când indiferent câți studenți vor merge la vot, candidații cu cea mai mare susținere vor câștiga un loc în Senatul academic.

Între timp, alegerile pentru viitorul Senat continuă marți cu primul tur de scrutin pentru desemnarea reprezentanților profesorilor și cercetătorilor din Universitate, când sunt așteptați la vot peste 900 de dascăli titulari ai instituției.

64 de cadre didactice și-au depus candidaturile pentru cele 48 de locuri destinate dascălilor, iar așa cum BIHOREANUL a scris, o treime dintre candidați sunt universitari cu funcții de conducere, cărora li se adaugă și soți sau rude ale unor șefi din instituție. Așadar, sunt mari șanse ca cel mai înalt for legislativ din Universitate să fie controlat de universitari care dețin și funcții executive.

Aspiranții la un loc în Senatul academic candidează pe listele facultății din care provin și vor putea fi votați doar de colegii lor din respectiva facultate. Mandatul lor, în premieră, va fi unul de cinci ani, conform noilor prevederi din Legea învățământului superior.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!