Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat marţi că în perioada 22-24 noiembrie poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat o acţiune pentru verificarea modului în care societăţile comerciale care comercializează calculatoare, unităţi periferice şi software în magazine specializate respectă legislaţia în vigoare privind protecţia drepturilor de autor.

În timpul controalelor, poliţiştii au descoperit sisteme de calcul şi discuri optice pe care erau reproduse softuri fără licenţă, care au şi fost ridicate pentru expertizare.

"În total au fost ridicate de la sediile firmelor patru hard-diskuri care conţineau programe de calculator fără autorizarea titularilor de drepturi şi 80 de discuri optice în legătură cu care există suspiciunea că sunt piratate, care aveau înscrise cu marker titlurile unor programe de calculator, opere muzicale şi cinematografice", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

De asemenea, în urma acţiunilor, poliţiştii au întocmit dosare penale administratorilor celor trei societăţi, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

"Toate bunurile ridicate de poliţişti urmează a fi supuse unor constatări tehnico-ştiinţifice de către experţi din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pentru identificarea operelor conţinute de acestea şi a titularilor de drepturi prejudiciaţi, care urmează a comunica valoarea exactă a prejudiciului provocat", a mai arătat inspectorul principal Alina Dinu.