Administrația Domeniului Public Oradea continuă demersurile pentru îndepărtarea mașinilor considerate fără stăpân lăsate de proprietari în Piața 100, fără numere de înmatriculare și fără plata taxei pentru ocuparea locului de vânzare.
„Somațiile au fost afișate vizibil”
Poliția Locală Oradea a identificat în weekend încă 8 autovehicule abandonate. În cazul în care nu vor fi revendicate de proprietar, autovehiculele - din mărci ca Audi, BMW, Ford și Opel - vor fi ridicate de pe domeniul public în vederea valorificării.
„Pentru fiecare dintre aceste vehicule au fost întocmite procese verbale de constatare și somații în vederea ridicării de către deținătorii legali, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Somațiile au fost afișate vizibil pe caroseria fiecărui vehicul”, a transmis luni Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.
În primă instanță, Poliția Locală Oradea va ridica mașinile abandonate din piață și le va depune la depozitul municipalității din strada Academiei 3, iar ulterior acestea vor fi valorificate.
„Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa Direcției Poliția Locală Oradea, cu sediul pe str. Iuliu Maniu nr. 20, sau pot suna la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08:00 – 16:00”, se menționează în comunicat.
Mai multe mașini, pe un singur bilet
Polițiștii locali au demarat, la cererea conducerii ADP, administratorul Pieței 100, primele verificări ale mașinilor depozitate aici în urmă cu o săptămână.
Verificările au fost declanșate după ce administratorii spațiului de vânzare au descoperit aici mai multe mașini introduse și depozitate fără plata taxelor. „Pentru că mai bine de jumătate dintre mașinile din Piața 100 nu au numere de înmatriculare, unii vânzători au introdus pe baza unui singur bilet mai multe mașini pe care le-au depozitat pe locurile libere. Colegii noștri care fac verificări în fiecare duminică au descoperit mașinile lăsate pe locuri pentru care nu s-a plătit taxa, în unele cazuri de luni de zile, ai căror proprietari nu au putut fi identificați. Din acest motiv am apelat la sprijinul Poliției Locale”, a explicat pentru BIHOREANUL directorul ADP, Liviu Andrica.
Potrivit acestuia, proprietarii își pot ridica oricând mașinile din piață după plata taxei pentru ocuparea locului de vânzare deja folosit sau pot alege să le lase în continuare acolo cu condiția să își închirieze amplasamentul pe viitor.
„Nu este normal ca unii vânzători să introducă o mașină în baza unui bilet, așa cum este corect, iar alții, pentru că sunt mai descurcăreți, să aducă și să lase în piață două sau trei”, spune Andrica.
Potrivit comunicatului municipalității, controalele Poliției Locale Oradea vor continua până la identificarea și eliminarea din piață a tuturor mașinilor pentru care proprietarii nu au plătit taxa de închiriere a locului pentru scoaterea la vânzare.
Mașinile pe care au fost lipite somații:
- Volkswagen Golf, alb, fără număr de înmatriculare
- Ford Focus, alb, fără număr de înmatriculare
- Ford Focus, negru, fără număr de înmatriculare
- Audi, gri, fără număr de înmatriculare
- Volkswagen Passat, negru, fără număr de înmatriculare
- BMW X3, gri, fără număr de înmatriculare
- Volkswagen Polo, gri, fără număr de înmatriculare
- Opel Astra, gri, fără număr de înmatriculare