Trei bărbaţi din Bihor au fost arestaţi preventiv şi un altul este reţinut după ce aceştia au jefuit o femeie din Salonta, în propria casă. Tâlharii au intrat mascaţi în locuinţa femeii, în plină zi, după ce au aflat că ar păstra acolo o sumă mai mare de bani, iar în momentul în care au fost surprinși de proprietară, au amenințat-o cu moartea, pentru a-și asigura scăparea. 

Ameninţată cu moartea

Potrivit unui comunicat transmis luni de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, tâlharii au comis jaful pe 13 aprilie, la prânz, între orele 12.00 – 12.33. Doi dintre atacatori, unul în vârstă de 23 ani şi unul de 24 ani, au intrat în casa victimei desprinzând sita de pe geamul de la baie, care era deschis, după care au scotocit prin camerele locuinţei după bunuri de valoare, găsind 20.000 de lei ascunşi într-un dulap, pe care i-au luat. 

Surprinşi de proprietara care a ajuns între timp acasă, o femeie de 62 de ani, cei doi au ameninţat-o că o omoară dacă strigă ori anunţă Poliţia, după care au fugit. Ei aveau pe feţe măşti de protecţie negre.

Tâlhari în arest

În urma cercetărilor pornite, poliţiştii Biroului de investigații criminale Salonta au descoperit că cei doi tâlhari, despre care BIHOREANUL a aflat că se numesc George Frîntu şi Mugurel Rostaş, au acţionat la pont, ştiind că femeia păstrează în locuinţă o sumă mare de bani de la un bărbat din Salonta, Sebok Giani Petru, în vârstă de 48 ani, iar în timpul "loviturii", au avut un complice, un orădean în vârstă de 32 ani, Fodor Rudolf, spărgător de maşini cu zeci de furturi la activ, care i-a ajutat să dispară de la faţa locului.

Tâlharii au fost prinşi de poliţişti, pe rând. Primul, George Frîntu, a fost găsit la o zi după atac, cei doi complici, Sebok Giani Petru şi Fodor Rudolf, au fost capcanaţi săptămâna trecută, pe 7 mai, ultimul prins fiind Mugurel Rostaş, depistat de polițiștii salontani cu sprijinul polițiștilor orădeni, duminică, 9 mai.

Au împărțit prada

Primii trei sunt, deja, în Arestul Poliţiei, Judecătoria Salonta dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile. În cazul lui Rostaş, judecătorul de drepturi şi libertăţi urmează să analizeze solicitarea de arestare în cursul zilei de luni. 

Banii pe care Frîntu şi Rostaş i-au furat din casa salontancei, spun poliţiştii, au fost împărţiţi între membrii bandei şi nu au fost recuperaţi încă. Ancheta în caz continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.