Circa 50 de basarabeni au fost, sâmbătă, oaspeţii oraşului de pe Crişul Repede, în cadrul unui proiect turistic de promovare a frumuseţilor României în rândul românilor din Republica Moldova.

Proiectul este susţinut de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, organizaţie ce reuneşte mai multe ONG-uri din cele două ţări şi din diaspora şi care promovează principiile şi valorile comune ale românilor de pe cele două părţi ale Prutului.

Deplasarea la Oradea a presupus o zi şi jumătate de şedere, cu vizitarea principalelor obiective turistice din oraş şi din apropierea lui: Piaţa Unirii, Cetatea Oradiei, Sinagoga Zion, Casa Darvas - La Roche, Mănăstirea Sfintei Cruci etc., respectiv Băile Felix şi 1 Mai.

Impresiile au fost pozitive, liniştea, spaţiile publice aerisite şi "arhitectura occidentală" a centrului istoric făcând deliciul excursioniştilor. Pe parcursul întregii zile, aceştia au fost îndrumaţi de ghizi şi specialişti, informaţiile primite fiind de ordin istoric, demografic, economic ş.a.

Din Oradea, vizitatorii au pornit spre Cheile Bicazului şi Lacul Roşu, oaspeţii plecând mai bogaţi în cunoştinţe şi încărcaţi cu bună-dispoziţie.

Programul turistic prin care aceştia au ajuns în Oradea se numeşte "Cunoaşte-ţi Ţara" şi a avut faza pilot anul trecut. În cadrul primei etape, 5.200 de români basarabeni au beneficiat de excursii în oraşele din România, în scopul vizitării obiectivelor turistice şi cunoaşterii dimensiunilor social-economice ale acestora.

Având costuri minimale sau zero pentru participanţi, proiectul îi vizează pe acei cetăţeni moldoveni cu posibilităţi materiale scăzute, obiectivul final fiind schimbarea percepţiei, de multe ori negative, asupra României, respectiv crearea de legături spirituale cu românii de aici.

Conform cifrelor avansate de Acţiunea 2012, 79% din populaţia Republicii Moldova nu a călătorit niciodată în România. Astfel, pentru anul acesta, ţinta Platformei este de a aduce în vizită în România 100.000 de basarabeni, cu precădere din mediul rural.

În acest an, au fost organizate deplasări la Bucureşti, în Bucovina, la Braşov, Constanţa, iar cea de la Oradea a fost făcută via Cluj-Napoca. În general, cazarea se face în cămine studenţeşti, iar masa este asigurată prin sponsorizări. Sutele de kilometri au rostul creării unei percepţii pozitive despre România, în contrapartidă cu apropierea de Rusia.