Consiliul Local Oradea a aprobat joi atribuirea unui sediu pentru filiala bihoreană a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Formațiunea urmează să ocupe circa 164 metri pătrați din imobilul situat în strada Independenței nr. 11.
„În cursul lunii august, sediul filialei AUR Bihor se va muta în strada Independenței, în fostul sediu al Serviciului Parcări (foto jos)”, a declarat pentru BIHOREANUL consilierul local și președintele filialei municipale AUR Oradea, Costel Moza.
Filiala bihoreană a AUR își desfășoară în prezent activitatea într-un sediu închiriat de la o firmă privată, în Bulevardul Decebal nr. 122A.
„Noi am cerut de mai de mult timp un sediu de la Primărie, pentru a mai reduce din cheltuielile cu chiria, dar lucrurile s-au concretizat abia acum”, a spus Moza.
Potrivit lui Moza, partidul ar urma să plătească bugetului local o chirie de circa 1.800 lei lunar pentru sediul închiriat.
HCL-ului adoptat joi arată că AUR Bihor a făcut demersuri oficiale pentru închirierea unui sediu în luna iunie.
Comisia de analiză a solicitărilor privind spațiile cu altă destinație decât cea de locuință din cadrul Primăriei Oradea a făcut o ofertă formațiunii politice în luna iulie, iar spațiul va fi închiriat începând cu luna august.
Contractul de închiriere al sediului va fi încheiat pentru 2 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților.
Potrivit Legii 334 din 2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, „autoritățile administrației centrale și locale pot asigura spații pentru sediile centrale și locale ale partidelor politice, precum și terenurile aferente, la cererea motivată a acestora”.
Vezi mai jos HCL-ul privind atribuirea de către Primăria Oradea a unui sediu către AUR Bihor