Campionatul Național de judo pentru categoriile U14 și U16, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca, a adus două medalii şi pentru sportivii orădeni de la Judo Club Liberty.
Chiar dacă obiectivele inițiale nu au fost atinse în totalitate, clubul orădean s-a întors cu două medalii valoroase și o clasare solidă în clasamentul național: locul 4 pe cluburi la categoria U16, după cum a transmis conducerea JC Liberty.
În competiția rezervată sportivilor sub 16 ani, programată în perioada 7 – 8 iunie la Cluj Napoca, au fost obţinute cele mai bune rezultate de judoka de la clubul orădean.
Astfel, principala performanţă a realizat-o George Asproiu, care a devenit campion național, după ce a cucerit medalia de aur.
Cea de-a doua medalie a fost obţinută de Claudia Seica, sportivă care s-a clasat pe locul II şi a intrat în posesia argintului.
Tot la întrecerile de U16, au fost şi alți sportivi de la JC Liberty cu rezultate bune şi care s-au aflat foarte aproape de podium. Este cazul lui Tudor Lascău și a lui Dragoș Ungur Brehoi, situaţi pe locul 5 şi Sara Costaș clasată pe locul 7.
A mai participat şi Ianis Kacsandi, dar el nu a intrat în primii 10.
La categoria U14, clubul orădean a fost reprezentat de Amelia Groza, Bogdan Lascău și David Baiduca, care au avut evoluții curajoase și care au acumulat experiență pentru viitor.
Antrenorii clubului consideră că rezultatele reflectă doar parțial potențialul sportivilor și subliniază că este nevoie de continuarea muncii și de o implicare constantă pentru a transforma valoarea individuală în performanțe stabile la nivel național și internațional.
„Le mulțumim tuturor pentru munca și seriozitatea arătate, pe tatami și în afara lui. Felicitări sportivilor și mulțumiri părinților care sunt alături de noi la fiecare pas!”, se arată într-un comunicat al JC Liberty, semnat de preşedinta Loredana Lascău.