Primarii de comune din Bihor au început și ei să simtă austeritatea, așa că unii dintre ei au decis să nu mai organizeze în această vară „tradiționalele” evenimente grupate sub egida Zilele Comunei, motivând fie că nu reușesc să facă rost de sponsorizări, fie că vor să cheltuiască banii din bugetele locale pentru lucruri mai folositoare.
Nu toți, însă, strâng cureaua. Unii edili-șefi continuă să organizeze astfel de evenimente, inclusiv cu bani europeni.
„Urmăm exemplu de la dl Bolojan”
Confruntate cu perspectiva de a primi mai puțini bani de la bugetele Consiliilor Județene și Guvernului și, în curând, de a trebui să-și redimensioneze personalul, unele comune au decis să „sară” în acest an peste petrecerile estivale denumite Zilele Comunei, la care erau invitați de obicei cântăreți de muzică populară, de manele sau vedete din showbiz care practică alte genuri.
În Bihor, astfel de hotărâri au luat, de exemplu, primăriile din Vârciorog, Pomezeu ori Tulca, în fruntea cărora se află aleși din partea PNL și PSD. „Anul ăsta nu facem nicio petrecere. Nu putem cheltui câteva mii de euro pentru așa ceva în perioada asta, în care trebuie să facem economii”, a declarat BIHOREANULUI edilul PNL-ist din Vârciorog, Vasile Cociuba, aflat la al șaselea mandat și care, în trecut, a organizat zilele comunei, cu bugete de „până în 10.000 de euro”, cea mai mare parte a banilor fiind strânși din sponsorizări.
La fel a decis și omologul său din Pomezeu, PSD-istul Viorel Ciuhandu (foto jos), care urmează pilda premierului Ilie Bolojan. „Nu sărbătorim nimic în vara asta. Eu vreau să scăpăm comuna de datorii și încerc să fac economii cât se poate. De Paști, ca să vă dau un exemplu, am primit ofertă de la Hora TV, să dăm felicitări cu „Cristos a înviat!”, dar de banii ăia am preferat să cumpărăm 80 de litri de motorină pentru utilajul Primăriei ca să facem reparații la drumuri. Urmăm exemplu de la dl Bolojan, pentru că nu contează culoarea politică, trebuie să facem economii”, a spus primarul din Pomezeu.
Colegul său din Tulca, Daniel Avrămuț, a procedat la fel: „Nu facem anul ăsta Zilele Comunei, ni se pare deplasat să cheltuim bani pentru petreceri într-o perioadă când trebuie făcute economii”.
„Nu petrecerile sunt treaba Primăriei”
Unele comune au renunțat la evenimente de genul Zilele Comunei încă din vremea pandemiei de Covid-19 sau de la instalarea actualilor primari. „Noi nu mai facem evenimente de felul ăsta din 2020. Unii sunt supărați, dar nu avem ce face. Ce se poate se poate, ce nu se poate, nu se poate”, spune primarul din Tileagd, Adrian Codrean.
Tot de la pandemie au fost suspendate zilele comunei și în Gepiu, spune primarul Ioan Purge. „Făceam evenimentul din sponsorizări de la firme, dar sponsorii zic acuma că decât să dea de mâncat și de băut la oameni, mai bine fac altceva din banii ăia. Așa că nu mai facem”.
„La noi nu s-au făcut Zilele Comunei de când sunt eu primar, din 2016 încoace. Avem alte priorități, nu Zilele Comunei”, zice și primarul din Boianu Mare, Ioan Bandula.
Primărița din Drăgești afirmă, la rându-i, că nu a organizat niciodată Zilele Comunei. „Și nouă ne plac petrecerile, dar nu petrecerile sunt treaba Primăriei. Oamenii cred că preferă să facem investiții, să reparăm școlile și drumurile”, spune Delia Farcaș (foto).
Aceeași decizie a luat-o și conducerea comunei Nojorid. „Anul ăsta „sărim” peste Zilele Comunei. Astea ne-ar mai lipsi în perioada asta de tăieri”, afirmă viceprimarul Cristian Tripa.
Cu economii
Alți edili s-au hotărât să continue „tradițiile”, dar mai cu economii.
„Ne-am gândit să facem ceva mai modest anul acesta. În ultimii ani am organizat SculptFest, la sfârșit de iulie, început de august, acum ne gândim la sfârșit de august. Pentru că-i austeritate, nu vrem să facem ceva cu tam-tam, așa că dacă anii trecuți evenimentul dura trei zile, de data asta vrem să-l restrângem la două zile. Am primit și un sprijin de la Ministerul Culturii, 150.000 de lei, nu știu cât va costa cu totul”, spune primarul din Căbești, Ioan Blaj.
Cu mai multă chibzuință vor continua Zilele Comunei și la Chișlaz. „O să facem un eveniment, într-o singură zi, dar într-un format de austeritate, maxim 15.000 de lei va fi toată cheltuiala. Noi personal, angajații Primăriei, o să facem un bogracs la ștrand, o să fie un concurs de cai și unul de fotbal pentru copiii din comună. Asta o să fie tot”, zice edilul din Chișlaz, George Bezi (foto).
„De la începutul anului nu am pus în buget bani pentru zilele orașului, pentru că nu am avut din ce, așa că ne gândim la un eveniment mai modest, din sponsorizări, dacă reușim”, afirmă și primarul din Marghita, Demian Zsolt.
Între „prostii” și fonduri UE
În schimb, primarul din Cetariu, Biro Ferenc, consideră „prostii” discuțiile despre abandonarea Zilelor Comunei. „Nu știu de unde veniți cu prostii din astea! Sigur că o să facem Zilele Comunei, la fel ca în fiecare an, la începutul lunii august. Nu folosim bani de la buget, ci din sponsorizări”, spune edilul, care încă nu știe câți bani va strânge de la firme și câți va pune la bătaie din bugetul local.
Mai descurcăreț, omologul său din Borș a „rezolvat” Zilele Comunei cu fonduri europene, printr-un proiect transfrontalier, la fel cum a procedat și primarul din Sântandrei. „Noi am făcut un proiect prin care am luat bani din fonduri Ro-Hu și sunt chiar obligat să facem evenimentul pe care l-am denumit „Întâlniri culturale”. Va fi în weekend, săptămâna viitoare. Comuna Borș a primit 40.000 de euro în acest proiect, din care mai fac parte și comuna Sântandrei de la noi și două comune din Ungaria. Prin același proiect, am cumpărat și o scenă, așa că nu vom mai plăti închirierea scenei. Prin proiect este obligatoriu să facem evenimentul, la care vor participa și invitați din Ungaria, așa cum și noi vom participa acolo, cu formații artistice locale”, spune Batori Geza (foto).
Cu invitați din Ungaria și Basarabia
La Zilele Comunei nu renunță nici edilii din Oșorhei. Primarul Ioan Gligor (foto) afirmă că evenimentul este unul deja de tradiție, care include nu doar divertisment, ci are și componente sociale, iar anul acesta există un motiv în plus ca să fie ținut.
„Noi facem Zilele Comunei și anul ăsta, săptămâna viitoare în weekend, cu 150.000 de lei din sponsorizări și de la bugetul local. Vom inaugura noua bibliotecă a comunei, care a primit și un pian donație, așa că acolo va avea loc un concert de pian. De asemenea, va fi și un concert Antonia în aer liber și vom premia copiii cu rezultate bune la învățătură. Mai mult de 50 de copii vor primi premii în bani, în total 20.000 de lei, ceea ce facem în fiecare an, și totodată vom da diplome pentru firmele care contribuie cel mai mult la bugetul comunei. Vom avea și invitați din două comune cu care avem colaborări, una din Ungaria și alta din Republica Moldova, și invitații vor susține un program artistic”, spune primarul din Oșorhei.