Ninsorile, înghețarea solului, iar apoi ploile și noroaiele au ținut pe loc, aproape două luni, constructorii celor două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, însă primăvara a permis reluarea lucrărilor într-un ritm mai alert.

Erbașu Construcții a ajuns la un stadiu de 65% pe cei  26,35 km dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, iar Precon Transilvania a depășit ușor 30% pe cei 28,55 km dintre Chiribiș și Biharia.


Stadiul lucrărilor la tronsoanele Autostrăzii Transilvania (sursa: Marin Marian)

Reluarea lucrărilor odată cu instalarea timpului frumos a fost surprinsă și în imagini luate cu drona de Marin Marian, cunoscut pasionat de infrastructură. Pe tronsonul Chiribiș - Biharia, acestea arată lucrări la un pod peste pârâul Cosmo în Biharia, la un pasaj peste un drum agricol, relocări de utilități, relocarea unei părți a DN 19E, construirea unui pasaj peste acest drum național secundar, amenajarea unui pasaj peste drumul comunal DC 42 și a unui pasaj peste DN 1P.

De altfel, Marin Marian a făcut și o filmare completă a lotului Chiribiș - Biharia.

„Anul acesta, până acum, am lucrat pe timp nefavorabil, doar la structuri, nu și la terasamente, din cauza noroiului. De acum încercăm să mergem la capacitate maximă”, a declarat BIHOREANULUI Beneamin Rus, proprietarul grupului de firme Selina, din care face parte Precon Transilvania, cea care în asociere cu Citadina 98 Galați construiește acest tronson. „Am atins 31% din volumul total de lucrări proiectate”, a adăugat Rus.

Pe lotul Chiribiș - Biharia lucrările au început în vara anului trecut și trebuie încheiate în 18 luni.

Pe celălalt lot din Bihor al Autostrăzii Transilvania, Suplacu de Barcău – Chiribiș, lucrările au ajuns la 65%, a declarat BIHOREANULUI Călin Roman, director Erbașu Construcții.

„În această perioadă s-a lucrat la execuția unor piloți forați, a unor ziduri de sprijin și podețe tubulare, s-au făcut armări, cofrări și turnări de betoane, precum și lucrări hidrotehnice. De asemenea, s-a lucrat la relocarea rețelelor din câmpul petrolier Suplacu de Barcău și la realizarea unor lucrări din viitorul Centru de întreținere și coordonare”

Pe lotul Suplac - Chiribiș, lucrările au început în luna februarie a anului trecut, urmând să fie finalizate în vara acestui an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!