În aceeaşi zi, vineri, doi parlamentari bihoreni, unul reprezentând majoritatea, iar celălalt opoziţia, şi-au exprimat poziţia faţă de problema Autostrăzii Transilvania, obiectiv pentru care Guvernul a alocat în acest an doar 188 milioane lei (care ar ajunge doar pentru plata lucrărilor deja executate în anii trecuţi) faţă de peste 600 milioane lei (cât ar fi necesar pentru finalizarea tronsonului 3 C, Borş - Suplacu de Barcău).

Semnatar al unui amendament prin care solicita majorarea sumei până la necesar, senatorul Cristian Bodea a declarat în conferinţa de presă desfăşurată la sediul PNL că varianta rezilierii contractului cu Bechtel, propusă de ministrul Dan Şova (Ministerul pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional) ar fi o variantă pentru finalizarea lucrării prin finanţarea celor rămase de executat fie cu fonduri europene, fie cu aport privat, în regim de concesiune. "Se caută soluţii şi e bine!", a spus Bodea, precizând că liberalii au votat, cu toate acestea, un amendament depus de UDMR Bihor pentru alocarea finanţării de la bugetul de stat pentru finalizarea lucrării.

Pe de altă parte, tot într-o conferinţă de presă, deputatul UDMR Szabo Odon s-a declarat sceptic cu privire la intenţia ministrului Şova de a rezilia contractul cu Bechtel, motivând că în prezent statul trebuie să plătească 46 milioane euro chiar şi în condiţiile în care constructorul nu lucrează nimic şi că, cel mai probabil, clauzele de reziliere implică alte cheltuieli din partea statului.

"Oare cât va trebui să plătim dacă reziliem contractul?", s-a întrebat retoric Szabo. În opinia deputatului UDMR, tronsonul 3 C al Autostrăzii Transilvania (singurul pentru care încă mai există contract cu Bechtel, pentru celelalalte fiind reziliat de fostul ministru PDL al Transporturilor Anca Boagiu) ar putea fi terminat dacă Bechtel va construi pe propria cheltuială, iar statul se va achita de datorii permiţând companiei americane ca după darea în folosinţă să perceapă taxe de la şoferii ce vor utiliza acest drum.