Autoturismele Dacia sunt mai populare în 2022 în Europa decât Fiat, Citroen, Opel sau Seat, după ce în primele 11 luni ale acestui an pe continent au fost înmatriculate 393.574 de automobile din marca românească.

De asemenea, în luna noiembrie, pe piaţa auto din Europa au fost înmatriculate mai multe autoturisme marca Dacia decât Skoda, Fiat sau Citroen, conform datelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) și citate de Spotmedia.ro

Pe primele 11 luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi, mai precizează sursa menționată. 

ACEA a informat că 1,014 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna noiembrie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 17,4% comparativ cu luna noiembrie 2021. În schimb, în România, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 3,5% până la 11.074 de unităţi.

În ceea ce priveşte vânzările totale ale grupului Renault (care produce mașinile Dacia), acestea au crescut cu 2,1% în luna noiembrie, până la 88.178 unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 4,4%, în timp ce vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,5% până la 39.802 de unităţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!