Proiectat în avanpremieră locală joi seară la Cinema Palace, din incinta Lotus, "Cardinalul", un film istoric şi biografic dedicat celui dintâi cardinal al României, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, dar şi întregului cler greco-catolic din România căzută în comunism, avea destule date pentru a fi întâmpinat cu îndoială: ateii ar putea să-l ignore din start din pricina subiectului, la fel ca toţi cei indiferenţi la istoria recentă a ţării, iar cinefilii să-l considere o producţie tezistă, nicidecum artistică.

Este suficient, însă, să devii spectator pentru a recunoaşte că asemenea suspiciuni sunt cu totul neîntemeiate. Regizorul Nicolae Mărgineanu, actorul din rolul principal, Radu Botar, colegii săi de distribuţie şi directorul de imagine, Gabriel Kossuth, au făcut un film artistic, meritul fiind cu atât mai mare cu cât, în România post-comunistă, tentaţia recuperării unei părţi de istorie într-o formă de artă a fost făcută sacrificând adesea expresia artistică în, cel mai adesea, docu-drama.

O linişte de Facerea Lumii

Avanpremiera a reunit într-una din sălile Cinema Palace zeci de preoţi şi intelectuali greco-catolici, în frunte cu episcopul unit al Oradiei, PS Virgil Bercea, alături de care a fost prezent şi colegul său romano-catolic, PS Bocskei Laszlo.

Pe întreaga durată a proiecţiei, în sală nu s-a auzit, ca de obicei, niciun foşnet de popcorn ori de tacos, iar liniştea incredibilă s-a păstrat inclusiv în timpul derulării genericului de final şi secunde bune după aprinderea luminilor, când publicul i-a putut asculta şi să le pună întrebări regizorului şi actorului care a făcut rolul principal.

De altfel, invitat în faţă, Prea Sfinţitul Virgil a fost el însuşi înecat de emoţie, trebuind să-şi şteargă lacrimile înainte să mărturisească tuturor că "această poveste" o mai auzise spusă de unchiul său, Alexandru Todea, viitorul cardinal de după 1989, cel care în închisoarea de la Sighet a pătimit alături de Iuliu Hossu şi care i-a dat ultima împărtăşanie lui Iuliu Maniu.

În semn de preţuire pentru demersul lor artistic, dar şi moral, PS Virgil Bercea le-a conferit regizorului Nicolae Mărgineanu şi actorului Radu Botar Crucea Eparhială a Oradiei.

Un film captivant

Lucru nu foarte obişnuit pentru filmele istorice şi biografice româneşti de după 1989, "Cardinalul" spune o poveste şi o spune bine, fără poticneli, patetisme, îngroşări, de la prima scenă până la cea din urmă.

"Acţiunea" începe în 1967, cu o percheziţie a Securităţii în casa fotografului care făcuse singurele poze la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918, agenţii cerându-i toate imaginile cu Iuliu Hossu, cu Regina Maria şi Regele Ferdinand de la încoronarea ca suverani ai României Mari, dar ajungând să-i ceară şi lecţii de istorie, fascinaţi de personalităţile "secretizate" de regimul pe care îl apărau atât de zelos.

Scena se mută apoi în 1950, în închisoarea de la Sighet, unde au fost închişi episcopii greco-catolici alături de mulţi preoţi a căror singură vină a fost că au refuzat să treacă la ortodoxie, între care Iuliu Hossu, care a respins oferta făcută de Patriarhul Roşu, Iustinian Marina, că-l va unge mitropolit al Moldovei, a doua poziţie în ierarhia BOR.

Filmul are multe scene antologice: cea în care episcopul Hossu o asistă spiritual pe sora directorului închisorii (scenă fictivă) şi apoi se roagă pentru fiica acesteia, cea în care se întâlneşte cu Maniu, care se întreabă "unde o fi mulţimea aceea de la Alba Iulia" din 1918 şi căreia prelatul îi răspunde că în mod sigur aceasta "se va aduna din nou" cândva, o scenă în care Iuliu Hossu suferă ispita cedării şi o învinge, o alta în care fruntaşii greco-catolici sunt şantajaţi de un torţionar cu spânzurarea unui deţinut, iar acesta, pentru a-i feri de păcatul unui "omor", preferă să se sinucidă, şi multe altele, până la anul 1969, când, deţinut la Mănăstirea Căldăruşani, episcopul refuză ungerea cu titlul de Cardinal la Vatican cu preţul rămânerii în străinătate (condiţie pusă de regimul comunist), doar pentru "a rămâne în mijlocul turmei", aşa cum făcuse şi în timpul prigoanei hortiste, când – tot aşa – persecutorii, atunci unguri, i-au reproşat că nu pleacă şi că "le face probleme".

Filmul merită văzut, merită recomandat atât pasionaţilor de istorie, cât şi credincioşilor greco-catolici şi cinefililor. Este o reuşită.