Meteorologii au emis, vineri, o avertizare de precipitații moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului, valabilă pentru toată țara începând de vineri, ora 16, până luni seară, la ora 18.

„În intervalul menționat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 20 - 30 l/mp și izolat 40 - 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase și montane din vest și sud-vest”, arată un mesaj postat pe Administrația Națională de Meteorologie.

În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitații mixte - în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) și predominant sub formă de ninsoare - începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă.

Pe alocuri va fi polei.

„La început în nordul Carpaților Orientali, apoi pe alocuri și în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă”, mai arată ANM.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80 - 90 km/h, mai ales în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar local și în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, conform ANM.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!