Reabilitarea aeroportului din Oradea este o poveste de succes. Oricât de escroci, nepricepuţi sau leneşi au fost politicienii noştri, iată că tot n-au putut deturna calea spre normalitate. Indiscutabil că Pasztor Sandor are meritele sale în negocierile pentru noile curse aeriene.

În ciuda declaraţiilor nepotrivite ale şefului CJ, cum că nu trebuie să deranjăm Debreţinul, până la urmă se pare că am reuşit de-a dreptul să-l înfuriem. Pentru că e puţin probabil că orădenii vor mai zbura de la Debreţin la Londra sau Barcelona când o pot face de acasă.

În sfârşit, orădenii se vor bucura de chartere pentru vacanţa de vară, iar noua ctitorie poate deveni inclusiv aeroport de rezervă pentru Cluj. Şi nu-i puţin lucru, pentru că nu peste mult timp Clujul va ajunge la 2 milioane de pasageri pe an.

Guvernul a dat o treime din bani pentru noul terminal. Cred că se poate imagina o construcţie financiară prin care diferenţa să fie acoperită din banii oraşului şi ai judeţului. Degeaba stăm cu mâna întinsă la Guvern, căci e clar că prioritare sunt pomenile electorale.

De la anul şi autostrada din Ungaria ajunge la graniţă, aşa că Oradea devine foarte bine conectată la Europa. Paradoxal, nu şi la restul ţării!

Singura problemă a aeroportului va fi să aibă suficienţi călători pentru ca noile curse să nu fie desfiinţate. Dar mă gândesc că au grijă politicienii de asta, alungându-i în continuare pe români din ţară. Că doar nu de bine şi-au luat lumea în cap 4 milioane de concetăţeni...