Moskvici-ul traversează pista aeroportului cu roţile fluierând. Pasagerii întorc capetele miraţi. Brusc, timpul curge sacadat. Patru bărbaţi înarmaţi ţâşnesc din maşină. Alţi doi fug spre avion. Paznicul încearcă zadarnic să-şi încarce pistolul, atacatorii îl pun la pământ cu lovituri de pumn şi pat de armă.
"Mâinile sus! Nu mişcaţi!", urlă o matahală, iar puşca de vânătoare cu ţeava retezată luceşte ameninţător. Când gura armei scuipă foc, bubuitura trezeşte brusc mulţimea. "Terorişti!", urlă un pasager.
Nu e film de acţiune, ci s-a întâmplat pe Aeroportul din Oradea la 27 mai 1971, când şase bihoreni au deturnat cursa de Bucureşti. Era prima şi avea să rămână şi singura deturnare de avion reuşită în România...
Bela bacsi
Se numeşte Moka Adalbert (foto), dar toată lumea din Marghita îi spune Bela bacsi. Înalt şi uscăţiv, cu faţa prelungă şi ochii vii ca jarul, bărbatul de 71 de ani povesteşte încins, punctând episoadele de tensiune. Când masa pare să-i încurce verva, se ridică în picioare. Piciorul stâng l-a pierdut într-un accident la 18 ani, dar asta nu se vede după mers.
"Am plănuit lovitura luni de zile. O armă am luat-o în aceeaşi dimineaţă, fără ca el să ştie, de la tatăl meu, care era vânător. Pentru o alta, am intrat pe ascuns în casa unui cunoscut. Ca să le putem transporta mai uşor le-am tăiat patul şi le-am retezat ţeava. Mai aveam cu noi un pistol Makarov şi cuţite".
Mecanic de profesie, Bela a încercat de mai multe ori să fugă din ţară, sătul de comunism. La 32 de ani, şansa i-a surâs. Împreună cu cinci prieteni, Robert Vamos, Alexandru Miheller, Ianos Weizer şi fraţii Papp Ioan şi Iosif, toţi între 19 şi 29 de ani, a atacat cursa de Bucureşti, deturnând-o spre Viena, unde a cerut azil politic...
"Direcţia Viena!"
Când atacatorii au ajuns la avion, îmbarcarea nu se terminase încă. La auzul focurilor de armă, unii pasageri au scăpat cu fuga, iar căpitanul s-a ascuns printre ei. Călătorii prinşi pe scară au fost siliţi să intre în aeronavă. "Un maior de Securitate care purta o geantă cu documente a vrut să coboare. L-am prins de umăr şi i-am băgat arma în burtă. "'Tu-ţi Dumnezeii mă-tii!", i-am zis, pardon de expresie. Stai, că te omor!", povesteşte bătrânul. Securistul a fost împins pe un scaun, iar spaima de pe chipul lui i-a îngrozit pe toţi ceilalţi.
Atacatorii şi-au ocupat rapid locurile în avion. Doi păzeau capetele culoarului, iar ceilalţi au ocupat cabina, de unde secundul şi telegrafistul urmăreau încă miraţi ce se întâmplă. Imediat l-au adus şi pe mecanicul care verifica burta avionului. Cei 16 pasageri şi echipajul erau acum în mâinile lor. "Am ajuns primul în cabină şi am strigat: "Direcţia, Viena!". Copilotul mi-a zis că nu poate merge, că are doar 50 de ore de zbor la activ. Şi el, şi telegrafistul erau nişte copii, puţin peste 20 de ani. Mecanicul, mai în vârstă, i-a luat apărarea: "Nu ştim drumu"... Atunci l-am pocnit cu arma în cap şi i-am făcut un "ou" de toată frumuseţea. Nu voiam să trag, dar trebuia să-l fac să mă asculte. Mai bine să se teamă decât să fi curs sânge". Bela susţine că oricum nu ar fi tras. "Cine pilota atunci avionu'? Că noi eram toţi tractorişti..."
"Decolează! Decolează!"
La patru decenii după eveniment, BIHOREANUL l-a descoperit şi pe radiotelegrafistul avionului deturnat. Tocmai în SUA. În vârstă de 61 de ani, Mihai Ionescu (foto) a părăsit România în 1985 şi s-a stabilit la Seattle unde, începând din 1991 până la pensionare, a lucrat pentru compania Boeing. Îşi aminteşte perfect. "Am luat legătura cu turnul de control, care văzuse totul, şi le-am cerut după regulament: "Aprobaţi pornirea motoarelor!". Răspunsul a fost scurt: "Nu aprobăm!". Eu atunci am zis: "Înţeleg, dar nu avem ce face"", povesteşte transmisionistul.
Atacatorii au decuplat avionul de la sol, au închis uşa, iar după ce a pornit motoarele, mecanicul Vasile Cojocaru a cerut secundului Vasile Cornel să decoleze. "Avionul a început să ruleze şi teroriştii strigau nervoşi: "Decolează! Decolează!". Le curgeau lacrimi de încordare. Miroseau puternic a alcool şi am bănuit atunci că băuseră, să-şi facă curaj", îşi aminteşte Mihai.
Zbor deasupra morţii
Decolarea a fost o adevărată provocare. De la sol, militarii de pază au deschis focul încercând să oprească avionul. "Viteza creştea şi ne-am trezit că pe pistă intră autocisterna cu benzină şi un IMS. Şoferii le-au lăsat acolo şi au luat-o la fugă. Pilotul a comandat "Trenul!" şi mecanicul a tras maneta de ridicare a roţilor. Secundul a smucit manşa, iar avionul a fost aruncat în sus, deşi încă nu avea viteza-standard pentru decolare. Am avut noroc. Roţile s-au ridicat exact când treceam peste cisternă, altfel avea loc o explozie din care nu scăpa nimeni viu. Apoi avionul a început să se lase, pentru că nu aveam destulă viteză. Vedeam aripa trecând deasupra solului la jumătate de metru...", povesteşte Mihai.
Când avionul a prins iuţeală, atacatorii au început să urle: "Viena! Viena!". "Am încercat să le spun că nu avem destul combustibil, dar unul mi-a strigat: "E fix aceeaşi distanţă. Dacă poţi ajunge la Bucureşti, poţi şi la Viena!".
Vânătoarea
Bela îşi aminteşte şi acum cum a încercat Mihai să-l ducă de nas. "Zburam deja de vreo 10 minute şi eram tot în România. Cunoşteam fermele şi turnurile de apă în formă de trunchi de con răsturnat. Ale ungurilor erau sferice şi din aluminiu", povesteşte bătrânul. Enervat, a pus arma în ceafa pilotului. "Plimbaţi-ne cât vreţi, dar până la Viena nu aterizăm! Dacă nu reuşim, nici voi nu scăpaţi!", a ameninţat el. Transmisionistul i-a protestat palid: "Lasă arma jos. N-am ce face. Am primit ordin să vă ducem la Arad". Sub ameninţare, pilotul a virat totuşi spre Ungaria.
Dar surprizele nu s-au oprit. În câteva minute, două avioane de vânătoare au flancat Iliuşinul. "Treceau cu viteză pe lângă noi şi veneau apoi din faţă. Voiau să ne sperie. Atunci, radiotelegrafistul mi-a spus: "Am primit ordin să aterizăm imediat, pe cel mai apropiat aeroport. Altfel ne doboară". M-am enervat şi l-am plesnit. "N-are decât să vină toată armata, până la Viena nu oprim!" . Am cerut să vorbesc cu piloţii militari, dar telegrafistul mi-a zis că n-o să înţeleg nimic, pentru că sunt ruşi. "Zi-le atunci că n-au decât să ne doboare"", povesteşte Bela. Dar avioanele militare, ca prin minune, s-au retras...
Ruletă rusească
Punând cap la cap declaraţiile protagoniştilor, BIHOREANUL a aflat că echipajul Iliuşin-ului a reuşit să ducă de nas atentatorii minute bune. "Ruşii" de care vorbea Bela erau de fapt piloţi militari români care decolaseră de la Timişoara. "Când le-am zis atacatorilor, aşa cum mi-a spus turnul de control de la Arad, că dacă nu aterizăm avioanele militare ne vor doborî, unul mi-a tras un pumn în gură. Nu voi uita niciodată. Buzele parcă îmi paralizaseră. Au început să strige "Să tragă!" şi se pregăteau să tragă în avioanele militare prin geamul din faţa pilotului. S-au potolit doar când am minţit că "ţintele" erau blindate", îşi aminteşte Mihai.
Abia după minute de negocieri cu turnul de control din Arad, în care transmisionistul a încercat să convingă autorităţile că teroriştii vor arunca în aer aeronava cu cei 16 pasageri, a primit permisiunea să treacă în Ungaria, iar avioanele de vânătoare s-au retras. Ca fapt divers, pentru acest episod, statul român avea să ceară despăgubiri de 65.000 de dolari fiecăruia dintre cei şase piraţi ai aerului. Ca să achite combustibilul consumat de urmăritori...
Austria, punct final...
Odată intrat în spaţiul aerian maghiar, Iliuşin-ul şi-a continuat drumul nestingherit până la Viena. Uşuraţi, atentatorii au împărţit pasagerilor sucuri şi dulciuri din dulapul însoţitoarei de bord, iar atmosfera s-a destins. Asta până la aterizarea forţată din capitala Austriei. "La aterizare ne-a zguduit bine de tot. Focurile trase de la sol distruseseră roţile, şi a fost o minune că n-am dat chix", îşi aminteşte Bela.
După două ore de negocieri cu autorităţile austriece, grupul a predat armele. Atacatorii s-au lăsat convinşi doar când autorităţile aeroportuare au adus o oglindă uriaşă, ca să vadă din avion că trenul de aterizare e distrus iar aparatul nu mai putea fi clintit de pe sol. "Bănuind ce va urma, am luat o coală de hârtie şi am dat-o pasagerilor, să semneze că n-au fost maltrataţi pe timpul zborului. A semnat toată lumea. Am ascuns-o apoi în proteză, dar nu mi-a folosit la nimic. La proces, am primit 30 de luni de închisoare în Austria, iar apoi, în România, 23 de ani", spune Bela. Toţi bihorenii şi-au început exilul austriac cu pedepse între 1 şi 3 ani de închisoare pentru deturnarea avionului. Culmea, la întoarcerea în ţară, nici echipajul n-a scăpat mai ieftin...
Recunoştinţă "comunistă"
Caz unic în lume, pentru meritul de-a fi salvat viaţa pasagerilor, la întoarcerea în ţară echipajul a fost cercetat de Securitate săptămâni în şir, târât prin tribunale, iar în final condamnat la închisoare. Mecanicul Vasile Cojocaru a fost internat la Psihiatrie, căpitanul Mihai Diaconescu a primit 4 ani, iar copilotul Vasile Cornel şi transmisionistul Mihai Ionescu câte 3 ani. Motivul? Nu s-au baricadat în cabină şi nu au opus ulterior rezistenţă. "În timpul anchetei, la Securitate au încercat să mă ia în zeflemea, spunând că ne-am lăsat atacaţi de un invalid cu un picior de lemn. Le-am spus că nu mi-a arătat nimeni picioarele şi n-aveam de unde şti asta", a protestat Mihai. Dar fără folos.
Bela a aflat de la BIHOREANUL că şi echipajul a făcut puşcărie. "De maiorul de Securitate cu valiza de documente ştiam că a fost condamnat la 2 ani. Am aflat la Jilava. Dar de aviatori nu ştiam. Îmi pare rău pentru ei...", zice acum bătrânul, care crede că echipajul a fost condamnat pe nedrept. "Ce să fi făcut, săracii?... I-am lovit, le-am pus arma la cap... Eu aveam o puşcă, în spatele meu era un prieten cu un pistol, iar ei erau cu mâinile goale... N-aveau ce face!".
E bucuros totuşi să afle că măcar telegrafistul a ajuns până la urmă în lumea liberă. Are chiar puterea să glumească: "Îmi amintesc că era un copil. Acum trebuie să fie şi el bătrân. Transmiteţi-i salutările mele. Şi dacă mă cheamă în vizită, să-mi trimită şi bani de avion, că n-am..." Nu că asta l-ar fi împiedicat în urmă cu 39 de ani să ia de la Oradea avionul direct spre Viena...
"Nu ştiu cât de credincioşi sunt alţii, dar să intri în casa cuiva ca să-i furi arma de vânătoare şi cheia de acasă să se potrivească la uşa celui jefuit, să comanzi avionul tu, tractorist, să aterizezi cu toate cauciucurile puşcate şi să trăieşti... Asta e, Cineva de Sus m-a ajutat..."
Moka Adalbert
O VIAŢĂ DE OM
57 de ani de închisoare a primit Bella pentru deturnare, furt şi uz de armă, răpire şi trecere frauduloasă a frontierei, pedeapsă comasată la 23 de ani cu executare
O VIAŢĂ, O IUBIRE...
"M-aş fi dus cu el"
Lui Moka Adalbert nu i-a fost scris să rămână în Occident. După 3 ani de puşcărie în Austria, a primit azil politic. S-a bucurat de libertate doar un an şi jumătate, perioadă în care a lucrat într-o fabrică. Dorul de soţia sa l-a făcut să intre fraudulos în Iugoslavia. Voia să-şi dea întâlnire cu Irina. Deşi a reuşit să intre în ţară, a fost prins de grăniceri şi predat autorităţilor române. Din 23 de ani de închisoare a executat 12, în cele mai grele puşcării. Povestea aventurilor sale a apărut în presă şi a făcut subiectul cărţii "Aripi frânte", scrisă de Erika Faber.
Prin evadarea sa, Bela le-a făcut probleme prietenilor şi familiei. Soţia sa a fost chemată la Securitate luni în şir pentru declaraţii. "El încă nici nu ajunsese la Viena că am şi fost căutată de Securitate. Mi-au spus că a vrut să fugă cu avionul şi a fost prins, doar ca să vadă dacă ştiu ceva. Nu m-au bătut, dar m-au anchetat luni în şir", povesteşte Irina. Hărţuită de Securitate, femeia a cedat nervos: "Într-un târziu, un căpitan mi-a spus. "Bine, te cred, nu ştiai nimic. Dar dacă ai fi ştiut, ce ai fi făcut?". Eu, nu ştiu de unde am găsit atunci curaj, şi am răspuns: "M-aş fi dus cu el". Securistul a fost surprins. "De ce?". "Pentru că-l iubesc", i-am zis. Şi de atunci m-au lăsat în pace...".