Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Oradea, procurorul Tiberiu Sighiartău, a anunţat, sâmbătă, că avocatul orădean Cosmin Moraru şi soţia acestuia, Krisztina Pazuric, daţi dispăruţi marţi, 4 decembrie, au fost localizaţi şi reţinuţi în Elveţia, de unde urmează să fie extrădaţi.

Pentru a demara procedura, magistraţii Curţii de Apel Oradea au analizat, vineri, cererile de arestare preventivă în lipsă formulate de procurori pe numele avocatului orădean şi al soţiei sale, pentru suspiciuni de omor calificat, iar în urma dezbaterilor au admis solicitarea, pentru o perioadă de 10 zile.

"Pe baza indiciilor existente, procurorii au dispus, joi, începerea urmăririi penale împotriva celor doi, iar o zi mai târziu, la cererea procurorilor, Curtea de Apel Oradea a emis mandate de arestare, în lipsă, pe numele celor doi învinuiţi, care se sustrag de la urmărire penală. Faţă de posibilitatea ca învinuiţii să fi părăsit teritoriul României, au fost emise şi mandate europene de arestare, respectiv de urmărire internaţională", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Oradea.

Potrivit procurorului Tiberiu Sighiartău, cei doi au şi fost localizaţi şi reţinuţi de autorităţile judiciare elveţiene, motiv pentru care magistraţii au demarat procedurile pentru extrădarea acestora.

Parchetul Curţii de Apel Oradea a deschis o anchetă miercuri, după ce avocatul Cosmin Moraru, soţia şi soacra acestuia au fost daţi dispăruţi, cei doi soţi fiind suspectaţi că au ucis-o pe femeie şi ar fi fugit.

"A fost constituit un dosar în care procurorii, împreună cu ofiţeri ai Poliţiei Bihor, verifică indiciile şi informaţiile existente cu privire la dispariţia de la domiciliu a avocatului Cosmin Moraru, a soţiei şi a soacrei sale. În acest moment, nu putem confirma sau infirma săvârşirea unor fapte de violenţă, conexe presupuselor dispariţii de mai sus, procedurile judiciare şi verificările necesare stabilirii faptelor fiind în curs de desfăşurare", a comunicat Sighiartău.

Potrivit unor surse judiciare, sesizarea privind dispariţia celor doi soţi a fost făcută iniţial de o cunoştinţă a avocatului, căreia acesta i-a lăsat cheile, cerându-i să schimbe gresia şi să zugrăvească locuinţa.

Ulterior, părinţii avocatului au confirmat fuga celor doi, speriaţi că acesta i-a căutat, luni, extrem de agitat, pretinzând că trebuie să plece deoarece este urmărit şi îi aşteaptă pe el şi pe soţia sa 30 de ani de închisoare.

Sursele citate au afirmat că s-au găsit urme de sânge în locuinţa tinerilor. De asemenea, poliţiştii au audiat mai mulţi martori, vecini ai avocatului, care l-ar fi văzut pe acesta înainte de dispariţie, cu urme de sânge pe haine şi cărând în spate un sac.

Cosmin Moraru este avocat în Baroul Bihor din 1999, iar soţia acestuia, Krisztina, este profesoară la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul", unde nu a mai fost văzută de luni, 3 decembrie.