Avocatul Ioan Sava a fost reţinut, luni, de procurorii DNA Oradea, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat făcut public, luni, de Biroul de presă al DNA, avocatului Ioan Sava i se impută faptul că, în perioada octombrie - noiembrie 2013, ar fi exercitat "acte de constrângere asupra unei judecătoare, proferând ameninţări la adresa acesteia şi a copiilor săi minori".

Astfel, procurorii spun că acţiunile de ameninţare şi intimidare la adresa judecătoarei respective (Crina Muntean, şefa Secţiei Penale de la Tribunalul Bihor n.r.), s-au exercitat prin intermediul "unor materiale de presă denigratoare la adresa magistratului şi a unor comentarii ameninţătoare adresate judecătoarei şi copiilor săi minori".

Prin acţiunile sale, avocatul ar fi încercat să o intimideze pe judecătoare, pentru ca, spun procurorii, aceasta să-şi schimbe comportamentul profesional, în special "cu privire la emiterea autorizaţiilor de interceptare a comunicaţiilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental", care ar fi adus avocatului "un folos pentru persoanele implicate în acte de corupţie ori care au comis alte infracţiuni grave". Multe dintre aceste persoane erau prieteni şi apropiaţi ai avocatului.

"Urmare a autorizaţiilor emise de magistrat au fost stabilite şi probate fapte grave de corupţie în care au fost implicate persoane deţinând funcţii importante în cadrul instituţiilor de aplicare a legii, de control financiar şi fiscal, cât şi persoane deosebit de influente din mediul de afaceri din judeţul Bihor. Printre persoanele cercetate penal şi trimise în judecată de unităţile de parchet se numără mai mulţi prieteni şi apropiaţi ai avocatului Ioan Sava", se arată în comunicat.

BIHOREANUL a semnalat încă de acum trei săptămâni faptul că, după ce a dat o declaraţie la CSM incriminantă cu privire la corupţia din instanţele bihorene, judecătoarea Crina Munteanu a fost apostrofată pe un site coordonat de fostul jurnalist Nicolae Pop, atât printr-un aşa zis articol cât şi prin comentariile de la subsolul acestuia.

Citiţi detalii pe această temă în articolul Dreptate traficată: O judecătoare de la Tribunal arată cum se cumpără şi se vinde justiţia bihoreană

Pe de altă parte, aşa cum ziarul nostru a mai scris, Ioan Sava a mai fost reţinut în primăvara anului 2012, chiar din sala de judecată, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, dosar în care a şi fost trimis în judecată, alături de soţia sa, avocata Daniela Sava, procesul fiind pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Avocatul, cunoscut drept unul dintre cei mai influenţi din Oradea, era acuzat, la acea vreme, că a pretins 7.000 de euro de la un client căruia i-a promis că-i va obţine o condamnare cu suspendarea executării, la Curtea de Apel Oradea.

Denunţătorul său, Ioan Morar Romocsa, fusese condamnat de Tribunalul Bihor la 4 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care era acuzat de furt calificat. După ce i-a înmânat cei 7.000 de euro avocatului, soluţia a fost schimbată în favoarea inculpatului la Curtea de Apel, unde Romocsa a obţinut o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării, sub supraveghere.

În timpul anchetei , Sava nu s-a sfiit să înjure, dar şi să-şi ameninţe cu moartea denunţătorul. "Dacă nu reuşesc să-l omor eu, o să angajez pe cineva să-i taie gâtul", a promis el, ameninţarea fiind consemnată de anchetatori şi folosită ca argument suplimentar atât pentru reţinerea sa.

Citiţi detalii despre această poveste, în articolul "Maestrul şpăgii: Avocatul Ioan Sava şi-a ameninţat denunţătorul cu moartea"