Speţa pare simplă. Sute de absolvenţi ai liceelor din Ştei au conlucrat la examenul de Bacalaureat sub ochii umezi şi blânzi ai dascălilor din săli. A izbucnit scandalul, Ministerul a trimis o comisie, 108 copii au fost eliminaţi şi, pentru mai marii din Educaţie, problema e rezolvată. Dar nu e doar atât...
În primul rând, e aberant ca măsura să se aplice deja elevilor până nu se analizează comportamentul cel puţin suspect al supraveghetorilor. E clar că la mijloc e o fraudă bine organizată, din moment ce în 10 săli de clasă a avut loc acelaşi fenomen.
Elevii sunt scoşi din examen pentru că, vorba unei purtătoare de vorbe din Inspectorat, s-au întors cu mai mult de 45 de grade în lateral. Păi, dacă s-ar aplica aceeaşi măsură, supraveghetorii ar trebui împuşcaţi: ei s-au întors cu 180 de grade, numai ca să nu vadă ce se petrece în sală.
Măsura dură îi pedepseşte şi pe puţinii elevi care mai învaţă pentru Bac. Un elev bun va fi asaltat întotdeauna de cei mai slabi pentru a fi ajutaţi. Şi nu e rolul premiantului să-i dea peste degete loazei care-l deranjează, ci al profesorului care se află în sală.
În rest, avem rezultate mirifice: am dat ţării 68% tineri gata să se laude cu patalamaua obţinută, dar nu vrem să recunoaştem că de ani buni şcoala produce în mare măsură cvasi-analfabeţi, şi asta pentru că deja dascălii care-i şcolesc sunt la rândul lor absolvenţii primelor generaţii de învăţământ jalnic.
Ministerul a lovit crunt în destinul unor tineri. Aştept şi reacţia Poliţiei, că doar echipa de supraveghere n-a venit la Ştei să facă muncă voluntară.
Citiţi pe această temă articolul "Lecţia de fraudă: Fraudarea masivă a Bacului la Ştei a fost organizată chiar de supraveghetori"